Zeci de familii care stau în chirie în locuințele Primăriei Suceava ar fi trebuit să fie evacuate de multă vreme, dacă legea ar fi fost aplicată cu strictețe.
Este vorba de familii care nu au plătit ani la rând nici măcar chiria modică pe care o datorau către municipalitate, dar mai grav, nu au plătit utilitățile de care au beneficiat, acumulând datorii uriașe, care, în unele cazuri, au afectat asigurarea căldurii și apei calde către vecinii lor, care erau cu cheltuielile la zi.
În două astfel de cazuri, conducerea Primăriei Suceava vrea să treacă la evacuarea chiriașilor rău-platnici, mai ales că s-a descoperit că aceștia au case la țară, unde pot locui.
În alte cazuri, deși s-au obținut hotărâri definitive în instanță pentru evacuarea chiriașilor, municipalitatea a hotărât să le mai acorde o șansă, prin eșalonarea plății datoriilor restante.
„E vorba de situații dramatice, de oameni fără serviciu, cu mulți copii și cu datorii de zeci de mii de lei, atât la primărie, cât și la utilități. În cazul unora, nu s-a plătit nimic de 5-6 ani de zile. Sigur, conform legii, aceștia ar trebui evacuați”, a admis primarul Sucevei, care nu a autorizat însă o astfel de acțiune.
Conform legii, chiriașii primăriei nu au voie să aibă întârzieri mai mari de trei luni de zile la plata utilităților sau a chiriei pentru locuință, existând prevederi legale pentru evacuarea lor, dacă nu se respectă aceste termene.