Atenționare

Zeci de benzinării din Suceava ar putea fi închise



Peste 30 de benzinării din județ riscă să fie închise deoarece nu sunt dotate cu instalații de reținere a compușilor organici. După cum ne-a declarat Iluță Cocriș, șeful serviciului de implementare a programelor de mediu din cadrul Agenției de Protecției a Mediului Suceava, 20 de benzinării din județ nu și-au montat încă astfel de instalații, deși termenul limită expiră în mai puțin de un an. În afară de aceste 20 de unități pentru care termenul limită este stabilit pentru finele anului 2006, mai există alte 14 benzinării care au reușit să obțină prelungirea termenului pentru montarea acestei instalații cu încă un an de zile. Trebuie precizat că, până în momentul de față, doar 25 de benzinării din județ și-au montat respectivele instalații de reținere a compușilor organici. „Măsura trebuie aplicată în scopul reținerii în rezervor a compușilor organici volatili care au efecte negative asupra mediului înconjurător. Aceste instalații preiau vaporii, îi rețin, și nu permit emanarea lor în atmosferă”, a precizat Iluță Cocriș. În plus mai există și probleme de ordin economic, benzinăriile care nu au investiții de mediu neputând fi acceptate pe o piață europeană în care nu este permisă concurența neloială. “În curând vom demara un control tematic pentru a avertiza benzinăriile să demareze proiecte de investiție pentru instalații de reținere a compușilor organici la rezervoarele de benzină, deoarece timpul rămas este destul de scurt”, ne-a declarat, pe de altă parte, Cristina Cojocaru, șeful interimar al Comisariatului Județean de Mediu Suceava. În privința costurilor necesare montării unei astfel de instalații, prețurile sunt destul de piperate, achiziționarea și montarea instalației costând în jur de 5.000 de euro. În condițiile în care mai există benzinării care nu au nici măcar autorizație de mediu, două cazuri de acest gen fiind descoperite de comisarii de mediu suceveni chiar în această lună, Garda de Mediu preconizează că multe astfel de unități, fără mare putere economică, nu vor putea să-și monteze respectivele instalații. Pe de altă parte, trebuie precizat că obligativitatea montării de instalații de reținere a compușilor organici vizează, pe lângă benzinării, și depozitele și containerele în care se depozitează combustibilii, precum și cisternele care transportă benzină.



Recomandări

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit
Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit