Zeci de animale salvate, multe altele dispărute, după dezastrul de la Broșteni. Acțiune de dezinsecție de urgență, efectuată din dronă

Dezastrul de la Broșteni a afectat în foarte mare măsură și păsările și animalele, iar medicii veterinari sunt și ei la datorie, în teren, din primele zile ale nenorocirii abătute asupra oamenilor.

Sanitar-veterinarii nu au insistat prea mult până acum cu mediatizarea muncii lor, însă au și ei relatări incredibile, unele fiind povești cu final fericit.

Au fost salvați porci, câini, pisici, oi, capre, viței care se aflau în apă până la gât, chiar și o vacă ce a fost dusă de viitură peste 30 de kilometri, până pe raza județului Neamț, unde a putut fi salvată deși era deja în hipotermie severă.

Medicul veterinar de circumscripție de la Broșteni, Mircea Păușeru, a efectuat peste 50 de tratamente gratuite de susținere și refacere a animalelor ieșite slăbite, dar în viață, din lupta cu apele învolburate, cu nămolul, cu înfometarea.

Conform estimărilor de până acum, care sunt în curs de actualizare, la Broșteni au fost distruse peste 30 de exploatații de pește, 22 de stupi de albine și sunt date dispărute peste 20 de ovine și caprine, peste 700 de păsări, peste 20 de porci, peste 25 de câini și pisici.

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, a detaliat acțiunile urgente care se efectuează la Broșteni și la Ostra în aceste zile.

”Desfășurăm operațiunea de identificare și ecarisare a cadavrelor de animale și de identificare a celor pierdute, în măsura în care mai pot fi recuperate.

Am efectuat, duminică seară, în regim de urgență, o dezinsecție la Broșteni, operațiune desfășurată din dronă. Acumularea mare de apă, leșurile de animale, toate fac să existe un risc ridicat de răspândire a bolilor, de către insecte. Dacă va fi nevoie vom repeta acțiunea de dezinsecție, precum și setul complet de acțiuni, adică și dezinfecția și deratizarea”.

Sorin Mihai Voloșeniuc a adus mulțumiri speciale, pentru oferirea substanțelor necesare dezinsecției, Autorității Naționale Sanitar Veterinară, prin președintele Alexandru Bociu, Institutului pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, prin directorul Valentin Voicu, firmelor Farmavet și Klintensif, precum și firmei Veteo SRL, care a efectuat operațiunea.

Doctorul Voloșeniuc a adus mulțumiri pentru prezența în teren, la Broșteni, la Ostra sau la Frasin, tuturor colegilor, medici veterinari de circumscripție sau colegi din DSVSA Suceava.

De precizat și că inspectorul zonal de la DSVSA, Felicia Cimpoeșu, este printre persoanele afectate în urma inundațiilor de la Broșteni, beneficiind de sprijinul direct al colegilor aflați în teren.

În perioada următoare, sanitar-veterinarii rămân în teren, urmând a participa și în cadrul comisiilor de evaluare a pagubelor.

Recomandări