Manifestările dedicate tinerilor suceveni cu ocazia Zilei Tineretului au continuat și pe 3 mai, pe terenul sintetic din Complexul Zamca, unde 10 echipe reprezentând ONG-uri, dar și organizații de tineret ale diferitelor partide au confirmat încă o data că sportul este un limbaj universal.
Nici măcar timpul nefavorabil nu a putut împiedica dorința tinerilor fotbaliști de a se întrece pentru cucerirea Cupei Tineretului, în cele câteva ore cu meciuri pline de bună dispoziție, dar și de suspans.
Au intrat în competiție Forumul Democrat German, Promotorii Bucovinei, Fundația Ana, Consiliul Local al Tinerilor, Centrul de Tineret, Liga „Mihai Eminescu”, Youth Can Do It, dar și PNL, PNG, PD-L, învingători fiind tinerii liberali, care s-au prezentat cu o echipă experimentată.
Până la urmă, adevărații câștigători au fost toți cei prezenți, jucători și susținători, cele mai aplaudate fiind șuturile care aproape au rupt bara ale Primarului Tinerilor.
Nu doar băieții s-au bucurat de frumusețea fotbalului, spectatoarele intrând și ele în teren într-un concurs ad-hoc de penalty-uri, în poartă fiind directorul DJT, Marius Boghian. Competiția a fost câștigată de Cătălina Ioniță, dar privirile pline de ambiție ale celorlalte fete anunță o întrecere aprinsă la următoarea ediție.
La finalul întrecerii, organizatorii, Consiliul Local Suceava, Primăria Suceava, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Tineret Suceava și Direcția pentru Sport a Județului Suceava, au oferit participanților cupe, medalii, diplome, premii, dar și o seară specială de distracție.






