Pacienți nemulțumiți

Zece medici reclamați la Colegiul Județean al Medicilor, de la începutul anului



Zece dosare au fost înregistrate de la începutul anului la Colegiul Județean al Medicilor (CJM) Suceava, din care șase au fost soluționate, trei sunt în lucru, iar un altul a fost retras de către reclamant, au informat reprezentanții acestei organizații profesionale, care au adăugat că în toate cazurile în care cercetările au fost finalizate s-a stabilit că acuzațiile erau nefondate. Potrivit responsabililor de la CJM, într-un caz o pacientă a reclamat-o pe doctorița de la serviciul de radiologie că i-a vorbit urât, însă ulterior femeia și-a retras plângerea. Într-o altă situație, un pacient a sesizat că medicul radiolog nu i-a eliberat filmul pe care i l-a făcut, deși i l-a plătit, însă bolnavul nu a avut câștig de cauză, legea nefiind de partea lui.
”Legislația spune că filmul nu se eliberează, ci se arhivează și se dă o interpretare. Dacă un alt medic are dubii cu privire la interpretarea respectivă, corespondența se poartă între medici, pentru ca bolnavul să nu mai fie iradiat. Pacientul n-a știut acest lucru”, au explicat reprezentanții CJM.
Medic internist, acuzat de moartea unui septuagenar internat cu hipotermie
Un alt dosar din acest an l-a vizat pe un medic de interne, acuzat de rude de moartea unui bărbat de 74 ani. În luna ianuarie, septuagenarul a ajuns la spital în stare gravă, din cauza unei hipotermii, după ce a stat ore întregi în zăpadă, iar în urma decesului familia a acuzat medicul care l-a avut în grijă că nu a făcut tot ce era necesar pentru a-i salva viața. Ulterior s-a demonstrat că doctorul și-a făcut treaba așa cum trebuie .
„Pacientul a făcut bronho-pneumonie, avea probleme cardiace, iar aparținătorii chiar au fost avertizați că la vârsta lui s-ar putea să nu reziste”, au punctat responsabilii de la CJM.
Într-un alt dosar, un bărbat care se încăierase cu nevasta, cu care se afla în divorț, l-a acuzat pe medicul de la Urgențe că i-ar fi stabilit femeii diagnostice false, care ar fi ajutat-o să obțină un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, s-a stabilit că acuzațiile nu au suport real.
Acuză că au suferit traume psihice după ce un laborator le-a greșit analizele
Într-un alt dosar, un pacient l-a reclamat pe medicul de familie că l-a scos nejustificat de pe listă și că a refuzat să vină la domiciliu pentru a o consulta pe soția sa căzută la pat.
„S-a constatat că de fapt bolnavul vroia mereu să intre la medicul de familie fără a sta la rând, deși prioritate au gravidele, urgențele și apoi pacienții cronici. În plus, nu s-a putut dovedi că medicul l-a scos forțat de pe listă, întrucât bolnavul semnase nota de transfer”, au explicat reprezentanții CJM.
O altă reclamație a fost făcută împotriva unui laborator de analize medicale de către aparținătorii unui copil, care au sesizat că unitatea de profil a greșit testele minorului. Aparținătorii s-au plâns de faptul că diagnosticul sugerat de analize, care până la urmă s-a demonstrat a nu fi cel real, le-a provocat traume psihice.
„Conform analizelor, copilul ar fi avut un tip grav de leucemie. Ulterior, familia a repetat testele care, de această dată, s-au încadrat în valorile normale. Aparținătorii au fost mai mult iritați de faptul că asistenta care le-a eliberat analizele nu a pus corect problema, întrebându-i pe aceștia ce îi dau copilului să mănânce de este așa de bolnav. Singura greșeală a medicului de care se poate vorbi în acest caz este că nu și-a instruit personalul”, au arătat responsabilii de la CJM.
Și-a reclamat ortopedul fiindcă nu i-a pus piciorul în ghips
Potrivit reprezentanților Colegiului Județean al Medicilor, unul dintre cele trei dosare aflate încă pe masa de lucru vizează un medic ortoped. Pacientul care l-a reclamat susține că ar fi avut o fractură de picior, însă doctorul nu a sesizat acest lucru și ca atare nu i l-a pus în ghips.
Într-un alt dosar se anchetează cazul polițistului care a decedat în spital la scurt timp după o operație de hernie, caz în care evoluția spre deces a fost fulminantă. Apreciind că victima se bucura de un organism puternic, care ar fi suportat ușor boala, iar intervenția chirurgicală era una de rutină, rudele decedatului au solicitat declanșarea unor cercetări pe linie medicală, căutând explicații pentru acest deznodământ fatal.
În cel de-al treilea dosar, obiectul cercetărilor îl face un medic de familie, la cererea Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, care a sesizat că acesta nu și-a respectat orarul de lucru. În toate aceste trei situații CJM urmează să se pronunțe asupra verdictului.
Doctorii Cornelia Hîncu și Cristian Humă, exonerați de uciderea din culpă
Anul trecut, 26 de dosare au ajuns în atenția Colegiului Județean al Medicilor, dintre care în 11 se vorbea de eroare medicală. Până la această oră, toate cazurile au fost soluționate, iar în nici unul din cele în care se ridica problema unei greșeli medicale nu s-a putut proba vinovăția.
Concluzia că acuzațiile sunt nefondate a fost trasă și în două dintre cazurile puternic mediatizate anul trecut. Este vorba de cel al doctoriței Cornelia Hîncu, specialistă în obstetrică-ginecologie, acuzată de moartea unei tinere de 27 ani, din Dumbrăveni, Maria Magdalena Birău, mamă a patru fetițe, care a decedat la ultima naștere, și cel al medicului infecționist Cristian Humă, care l-a îngrijit într-o primă fază pe un tânăr de 21 ani, din Mălini, Gheorghe Sergiu Isăilă, decedat în urma unei amigdalite.
Ancheta derulată de CJM a stabilit că cei doi medici și-au făcut ireproșabil datoria și nu sunt responsabili de moartea pacienților pe care i-au avut în grijă.
Medic psihiatru, sancționat fiindcă a cerut unor aparținători detalii despre viața lor intimă
În 2008, Colegiul Județean al Medicilor a analizat șapte dosare care făceau referire la comportamentul nedeontologic al unor medici, cercetările finalizându-se cu două mustrări. Una dintre aceste măsuri a fost luată împotriva unui medic psihiatru, care a avut o atitudine necorespunzătoare față de aparținătorii unui bolnav cu tulburări psihice. Specialistul în cauză a fost găsit vinovat de faptul că a adresat aparținătorilor întrebări foarte personale, care nu își aveau rostul, despre viața lor.
Cealaltă sancțiune a fost aplicată doctoriței Claudia Bîlha, de gardă în noaptea de 14/15 mai, în care o pacientă internată în secția de Pneumoftiziologie, Speranța Vararu, de 64 ani, din satul Călugăreni, a decedat, iar cadavrul ei a fost ținut 12 ore în salon, alături de ceilalți bolnavi. În această situație, concluzia a fost că nu s-a respectat regulamentul referitor la transportul cadavrelor.



Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu
Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu
Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei
Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei