Zece dosare penale și aproape 270 de amenzi, în weekend



O acțiune desfășurată în weekend, pe șoselele din județ, pe linia depistării șoferilor care s-au urcat băuți la volan, s-a soldat cu nu mai puțin de zece dosare penale și 268 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 49.000 de lei.
Din cele zece dosare penale, șase au fost pentru alcool peste limita legală, și câte unul pentru refuz recoltare probe biologice, conducere fără permis, cu permisul anulat și conducere auto neînmatriculat.
Au fost reținute cinci permise, din care unul pentru alcool și câte două pentru depășire neregulamentară și viteză.