Un bărbat de 54 de ani din municipiul Rădăuți a avut parte de un sfârșit tragic, după ce ieri dimineață a fost accidentat de o autoutilitară. Puțin înainte de ora 11.00, suceveanul Andrei Asandei, în vârstă de 21 de ani, se deplasa la volanul unei autoutilitare marca MAN, proprietate a firmei Test Prima, pe strada Pictor Grigorescu din Rădăuți. Potrivit Poliției Rutiere Rădăuți, la intersecția cu strada 1 Mai, în timp ce vira spre dreapta, conducătorul auto nu a observat că din spatele unui autocar se angajase în traversare, printr-un loc nepermis, localnicul Mircea Neagu, condiții în care pietonul a fost prins sub roțile din stânga-mijloc și zdrobit. Conform primelor cercetări efectuate de către polițiști, vina producerii accidentului aparține pietonului care s-a angajat în traversare printr-un loc nemarcat și fără să se asigure. Șoferul autoutilitarei a fost verificat cu etiltesterul, care a indicat valoarea 0, după care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.