Universul ideatic al muzicii noastre ușoare se întemeiază pe două sublime trăiri-stas: „Mi-e bine cu tine” / „Mi-e mai bine fără tine”, amândouă așezate sub semnul implacabilului „vei pleca” / „vei reveni”. După care, în astă formă strâmtă se toarnă banalități de grădiniță, cacofonii, pleonasme, ilogisme ș.a.m.d. Primează goana aprigă după rimă – iat-o pe Georgia cât de contorsionat află rezolvarea: „Ăsta e tramvaiul patru / Nimeni aici nu-și face patul” (sic!!) Sau: ”Dar uneori e ciudat / nu mai sunt deștepți / îți spun că te iubesc / când nici nu te aștepți” (Asia).
Pentru a ajunge la rima salvatoare povești-dorești, Non Stop ne fericește cu o memorabilă cugetare tâmpă: „Cauți în zadar să mă găsești în basme, în povești / Dar tu nici nu dorești”. Poftim: caută și tot caută în zadar, dar, de fapt, nici nu vrea! Pretutindeni, pleonasmul este-n largul lui: „Ce ușor mă făceai / Să mă-ntorc înapoi” (Pops), „Revino iar în viața mea / Și întoarce-te înapoi” (Move’n Dance), în vreme ce Ov. Komornyk nu se sfiește să ne destăinuie, cu tremolouri durute, dorința-i mistuitoare: „Să-ți sărut din nou / IAR buzele fierbinți”. La ele acasă sunt și cacofoniile: „TrăiasCĂ CAlculatorul!” (Varza), „Dar nea Tache vrea s-o faCĂ CAsieră la TAROM” (Șt. Bănică Jr.). De tot hazoasă este ploaia de ilogisme, explicată, involuntar, printr-o strofă-destăinuire: „Eu sunt o fire complicată / Nu îmi place niciodată / Să rămân prea mult să meditez / Și vreau DECÂT să mă distrez”. De înțeles apetența pentru distracție a generației tinere, dar dacă-i de tot consumatoare de energii și nu lasă loc nici bietului strop de efort intelectual, rezultatul nu poate fi decât de calibrul „Suntem iarăși împreună / Deși nu e prima oară” (Papa Jr.). S-o ascultăm și pe Celia, căreia i se suprimă abuziv dreptul de a circula printre nori: „Fără tine să zbor nu mai pot / Pulsul inimii îmi stă pe loc”.
Tare de tot chestia cu „pulsul inimii”, dar la mare înghesuială (ritmică) iată că merge! Înșir, la întâmplare, alte mostre de gândire bleagă și versificare facilă, nici măcar copilărească: „Am zărit-o, în inimă mi-a pătruns / Și m-am îndrăgostit într-un minut”. Ca să vezi ce simple-s toate și ce ușor se scriu versuri în țara lui Eminescu, unde tot românu-i poet: „Atunci când îți va fi mai greu / Să te gândești la mine mereu”. Musiu poete, ori „mereu”, ori „atunci” – dar ce nu se poate când totul se poate? Ori: „Cum să crezi că aș putea / să te pot uita?” (N5). Năbădăile amorului, combinate cu somnul rațiunii, nasc mici monștri de tâmpenie crasă: „Când tu nu ești lângă mine / eu plâng – tu crezi că-mi este bine / Și niciodată să nu te îndoiești / că îmi este bine atunci când îmi lipsești” (?!) – Alpha.
N-avem suficient răgaz și spațiu pentru a analiza mai amănunțit această calpă și imposibilă înșiruire de vorbe blegi, chinuite să sune din coadă, da-s prea evidente mai întâi logica martirizată, apoi infantilismul deplin al confecției versificate. Nu lipsesc, din panoplia muzicii ușoare românești, sugestiile sexi-porno de tipul (evit, totuși, porcăriile prea deșănțate) „Fac orice să te am / Pe o bancă în parc, sau la mine acasă”, ori „Eu te iubesc când te întorci cu spatele”, afișându-se înduioșătoare precauții dezarticulate gramatical (”Sunt prea sensibile, pe unele le dor”) și asezonate cu aiuristice declarații de dragoste („Ești unica iubire, chiar și ultima” – Iris).
Putem continua cu exemplificările la nesfârșit, dar noi vorbim, noi ne auzim. Textele muzicii ușoare au căpătat, datorită indiferenței generale și statutului de rubedenie scăpătată a melodiei, dispensă de calitate literară, dispensă de logică, rabat la gramatică. Vreme în care textierii improvizați se umplu de bani virați în contul unor așa zise drepturi de autor și drepturi de folosință. Nu puteam încheia decât cu întrebarea leninistă „Ce-i de făcut?”
