Bagă zâzania între ei și gata, ai tăi sunt! Sunt institute speciale, unele ocult speciale unde este studiată, ca disciplină obligatorie, arta dezbinării. Un astfel de institut este cel de marină. Pentru a-și domina subordonații, uneori în condiții vitrege, când revolta poate izbucni oricând periclitând autoritatea, uneori viața comandantului, acesta trebuie să se impună prin forță. Forța lui se consolidează cu migală, dezbinându-i pe ceilalți. Discret, abil, bagă râca între ei, îi face să se suspecteze, le dă de înțeles celor mai puternici că sunt turnați de cei mai buni prieteni ai lor. Cui? Comandantului. Se vor simți îndreptățiți să-și toarne și ei amicii. Astfel toți vor deveni dependenți de șeful suprem. Cu cât zâzania în colectiv este mai mare, cu atât crește forța și autoritatea șefului. El nu trebuie să fie genial. Trebuie să aibă doar abilitatea instinctivă a unei țațe de la țară care colportând, ducând intriga dintr-o parte în alta, face zob o colectivitate. Acea țață – urâtă, temută, adulată – devine personajul cel mai important din cartier. Îmi dezvolta această teorie, utilizată de el în romanul la care tocmai lucra, prozatorul Eugen Uricaru. Rămas singur, am încercat să identific în viața noastră politică personaje care se mulează pe această teorie. Și am găsit.
Zilele trecute am întâlnit un ofițer de poliție pe care-l știu de ceva vreme. Ultima oară când ne văzusem (eram într-un iarmaroc de provincie de unde eu îmi cumpăr semințe pentru porumbei) era în faza de început scandalul cu micșorarea lefurilor bugetarilor. Mi-a spus un banc. Băsescu l-a chemat pe Blaga și i-a ordonat să taie lefurile polițiștilor cu 25 la sută. Le-ai tăiat? – l-a chestionat după o vreme. Tăiat, șefu, trăiți. Câți au mai venit la serviciu? Permiteți să raportez, toți. Atunci taie-le 50 la sută. Se repetă după un timp chestionarul. Câți s-au prezentat la muncă? Toți. Bine, zice Supremul, atunci taie-le tot salariul. Blaga l-a tăiat. Ei, ia spune-mi acum, au mai venit la muncă? Toți, fără nici-o absență. Știi ce, mă, zice nervos președintele, ia pune-i tu să-și plătească zilnic bilet de intrare la birou. Românul tace și înghite, concluzionează amărât ofițerul. Să nu-i pui în cârcă atât cât poate duce. Iar polițistul e și el român. Asta a fost atunci. Acum suntem în perioada post miting la Cotroceni. Ce mai e nou? – mă interesez eu. Anchete, cercetări, suspiciuni între noi. Se plătesc polițe, unii urmează să fie dați afară. Cozi de topor sunt destule, ca peste tot. Oricum, unitatea de care vorbeam la început, când am hotărât să protestăm, s-a făcut țăndări. Polițiștii se ceartă cu polițiștii, toți îi suspectează pe toți. Da, zic eu. Profesorii se ceartă cu profesorii, medicii cu medicii, funcționarii cu funcționarii și apoi doctorii cu profesorii, ceferiștii cu metalurgiștii, cosmonauții cu minerii, aviatorii cu mecanicii de locomotivă. Aseară, adaug eu, i-am văzut certându-se, la televizor, pe Mugur Ciuvică și Valentin Stan, pe care-i știam de aceeași parte a baricadei. Nu-mi venea să cred. Zâzania domnește în România. Toți ne certăm cu toți. Mi-e teamă că unul singur profită de dihonia care ne macină și se prăpădește de râs. Numele lui e Traian Băsescu, singurul șef de stat care, în orice discurs public, pe rețeta unei țațe de cartier, numește adversari, dă porecle inamicilor, se referă la întâmplări minore dar gâlcevoase, uitând esența misiunii istorice a unui conducător.
Nu suntem uniți, asta e, mi-a spus cu tristețe polițistul. Nu suntem uniți și de aici ni se vor trage toate relele. Mergeți la mitingul din octombrie? – l-am întrebat. Eu, da. Nu garantez însă pentru alți colegi. A intrat zâzania între noi. A intrat singură, sau a îndesat-o cineva pentru a vă dezbina și stăpâni? Întrebarea mi-am pus-o singur, fiindcă ofițerul plecase în treburile lui, ușor gârbovit, mi s-a părut, cu toate că-l știam țanțoș.
Se lasă cu toamnă peste România. În trena ei, foarte aproape, zic meteorologii, vine o iarnă câlțoasă și a dracului de rea. Ea îi prinde pe mulți cu cămașa gologanilor subțiată, fără slujbă, fără bani de încălzire, fără resurse de supraviețuire. Din motive de ger, amărâții nu-și vor mai striga durerea în stradă. Mitingurile, ca și decesele, se vor petrece individual, la domiciliu, în liniștea deplină a neîncălzitelor odăi.
