Studenții suceveni vor avea o Casă de Cultură proprie. Anunțul a fost făcut de candidatul PNL pentru Primăria Suceava, Angela Zarojanu, care a precizat că unul dintre cele zece proiecte pe care le are pregătire pentru dezvoltarea Sucevei este și înființarea unei Casei de Cultură a Studenților. Zarojanu a arătat că într-un oraș universitar cum este Suceava este necesară o astfel de instituție destinată studenților.
„Deși în Suceava este o universitate care se dezvoltă, și care reprezintă una dintre obiectivele importante ale orașului, studenții nu au încă o casă de cultură a studenților. Iar aceștia nu au un loc unde să întocmească proiecte pentru colegii lor, sau unde să se întâlnească pentru a organiza diverse acțiuni”, a spus Zarojanu.
Soluții Zarojanu a precizat că are soluțiile prin care în Suceava va putea fi înființată o astfel de casă de cultură. Candidatul PNL a explicat că după ce va fi aleasă primar, va acorda o un spațiu al primăriei pentru amenajarea acestei case a studenților, urmând ca apoi să fie construită o clădire special în acest scop.
De asemenea, ea a spus că o altă variantă ar fi ca una din clădirile aflate în proprietatea primăriei să fie transformată în Casa de Cultură a Studenților.
„Avem inițiativa, știm cum se poate realiza acest proiect, și îl vom duce până la capăt. Am vorbit cu studenții, tineri inteligenți, entuziaști, am discutat despre viitorul lor și despre ceea ce așteaptă ei de la Suceava. Iar aceste discuții mi-au întărit convingerea că în momentul de față, în Suceava există un grup de tineri care pot să contribuie, alături de noi, la dezvoltarea orașului”, a spus Zarojanu.
Studenții susțin proiectul Angelei Zarojanu Pe de altă parte, trebuie spus că unul dintre liderii studenților suceveni, Marius Simion, a declarat la rândul său că una dintre problemele nerezolvate ale studenților a rămas înființarea unei Case de Cultură.
El și-a exprimat convingerea că alegerea Angelei Zarojanu în funcția de primar al Sucevei va schimba această situație, și că aceasta va duce la îndeplinire proiectul pe care îl are.
„Am vrut să facem cât mai multe proiecte pentru studenții din Suceava, dar nu am avut un cadru adecvat unde să lucrăm, de unde să comunicăm cu Ministerul Educației. Din acest motiv vrem să avem o casă de cultură a noastră, la fel cum au și orașe poate mai puțin dezvoltate decât Suceava, cum ar fi Lugoj, Reșița sau Pitești. Fără a mai aminti de celelalte orașe universitare în care există de foarte mult timp astfel de case ale studenților”, a spus Marius Simion.





