Reacție

Zarojanu spune că Ion Lungu are pierderi de memorie



Președintele Organizației Municipale a PNL Suceava, Angela Zarojanu, consideră că fostul lider al liberalilor suceveni, Ion Lungu, are pierderi de memorie.
Zarojanu spune că acestea au început să apară imediat după ce Ion Lungu și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de primar al Sucevei din partea PD-L. „Concluzia noastră este că după ce domnul Lungu a părăsit PNL a început să aibă pierderi de memorie. Și asta pentru că dumnealui nu mai ține minte, sau nu vrea să mai recunoască sprijinul dat de parlamentarii PNL de Suceava pentru a atrage cât mai multe fonduri în județ”, a declarat președintele liberalilor din municipiul Suceava.
Afirmațiile Angelei Zarojanu vin după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Ion Lungu a precizat că personal nu a beneficiat de sprijinul nici unui parlamentar liberal în obținerea de fonduri pentru proiectele care se realizează în municipiul reședință de județ, și că aceștia nu au sprijinit cu nimic alocarea de fonduri în Suceava.
În aceste condiții, Zarojanu a ținut să-i aducă aminte fostului președinte PNL Suceava, Ion Lungu, că atât deputatul Mihai Sandu Capră, cât și senatorul Tiberiu Prodan au sprijinit proiectele care se realizează în municipiul Suceava și în județ, contribuind la atragerea de fonduri pentru punerea lor în practică.
„Îi aduc aminte lui Ion Lungu că în momentul în care domnul Mihai Sandu Capră a fost ales vicepreședinte al PNL Suceava, a apreciat activitatea acestuia, pe care a calificat-o ca fiind extraordinar de eficientă. Mai mult, el a spus că domnul deputat a fost printre cei care a contribuit la atragerea de fonduri în județul Suceava. Iar acum domnul Lungu a uitat de tot aceste afirmații”, a declarat Angela Zarojanu.




Recomandări

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ
Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ