Campanie

Zarojanu: „PNL va construi un oraș de care sucevenii vor fi mândri”

Candidatul PNL pentru Primăria Sucevei, Angela Zarojanu, le-a transmis sucevenilor să aibă încredere în echipa liberală alături de care candidează, precizând că „PNL va construi un oraș de care sucevenii vor fi mândri”.
Zarojanu a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, trei din cele zece proiecte cu care s-a prezentat în fața electoratului, accentuând faptul că liberalii au soluțiile pentru rentabilizarea termoficării orașului, fluidizarea circulației rutiere, reabilitarea străzilor și a trotuarelor, construcția de noi parcări, dar și pentru construcția unui complex sportiv polivalent.
Ea a arătat că echipa liberală dispune de patru soluții care odată puse în practică vor rentabiliza activitatea Termica SA Suceava, astfel încât personale racordate la sistemul centralizat de termoficare să plătească exact cât consumă.
„Avem identificate 3-4 soluții, și cea mai oportună pentru municipalitate și pentru cetățeni, o vom pune în practică imediat”, a spus Zarojanu.
Complex sportiv polivalent în Suceava Zarojanu a mai precizat că în ceea ce privește fluidizarea traficului, această problemă va fi rezolvată după ce prin planul urbanistic zonal pentru centrul Sucevei au fost identificate deja locurile în care se pot realiza trei parcări subterane.
De asemenea, Zarojanu a spus că vor fi construite șosele de centură, vor fi stabilite străzi cu sens unic, se vor reface actualele parcări și vor fi construite parcări ecologice.
Candidatul liberal a precizat că își propune să promoveze un proiect pentru construcția unui complex sportiv modern, cu sală polivalentă, stadion cu nocturnă, bazin de înot, piste de atletism.
Ea a mai adăugat că în timpul mandatului său va stabili un program coerent pentru modernizarea tuturor trotuarelor din Suceava, „lucrări care au rămas în urmă, chiar dacă actualul primar face eforturi disperate pentru ca sucevenii să uite de anii trecuți”.
Festival de arte vizuale contemporane la Suceava Angela Zarojanu a precizat că unul dintre proiectele pe care vrea să le vadă realizate în cel mai scurt timp este „Festivalul de arte vizuale contemporane”.
„Este un proiect nou care am văzut că nu a reușit să fie copiat de adversarii noștri. Ne preocupă problema transformării Sucevei într-un oraș cultural. Și cred că un oraș care dorește să se identifice cultural are nevoie de un eveniment excepțional, de amploare”, consideră Zarojanu.
Ea a mai adăugat că își dorește ca în cadrul acestui festival să fie organizate expoziții de artă plastică, concursuri și prezentări de filme, expoziții de fotografii, spectacole de dans modern și de teatru.
„PNL înseamnă evoluție”
La rândul său, vicepreședintele PNL Suceava, Iulian Angheluș, a făcut apel către suceveni să se prezinte la vot în ziua alegerilor locale. El consideră că votul dat pentru celelalte partide va însemna „revoluție pentru Suceava”, însă votul dat pentru PNL „va însemna evoluție”.
De asemenea, Angheluș l-a criticat pe actualul primar Ion Lungu pentru faptul că a refuzat, pe perioada campaniei, să se prezinte la o confruntare electorală directă cu Angela Zarojanu.
„Asta mă face să-i urez domnului Ion Lungu ca pe 1 iunie, seara, să vorbească de unul singur”, a mai spus Angheluș.

Recomandări

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”