Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu, a condamnat încercările liderilor PD-L Suceava de a racola primari și lideri de organizații locale de la celelalte partide politice sucevene. Zarojanu a subliniat că democrat-liberalii încearcă să atragă de partea lor atât liberali, dar și reprezentanți ai celorlalte partide, respectiv PSD, PC sau PNȚ-CD.
„Ceea ce ne surprinde este faptul că ei nu mai țin cont de partidul din care fac parte cei pe care vor să-i racoleze. Și din acest motiv insistă și la liderii locali ai PSD sau PC. Oricum, vrem să-i asigurăm pe cei din PD-L că în PNL sunt oameni cu conduită, ca stejarii, și nu ca salcia, care-și lasă capul în jos”, a declarat liderul PNL Suceava.
Zarojanu a precizat că la o lună jumătate după anunțul de înființare a PD-L, această formațiune politică a demonstrat că nu este decât „o gogoașă umflată”.
Aceasta deoarece, spune Angela Zarojanu, din unirea PD cu PLD, pentru a forma un partid prezidențial, nu a rezultat ceea ce și-au propus liderii acestor formațiuni politice.
„Dacă ai curiozitatea să pătrunzi în interiorul PD-L, nu găsești nimic. Și cum am ajuns la această concluzie? Răspunsul este goana disperată a pe-de-el-ilor după candidații altor partide, deoarece ei nu au nimic. Iar aprecierile sociologilor referitoare la PD-L sunt în măsură să confirme că un partid umflat înainte de terme se va dezumfla la fel de repede, iar acest lucru va fi confirmat la alegerile locale”, a mai spus președintele PNL Suceava.
PNL susține că eventualele plecări nu vor afecta partidul Secretarul general adjunct al PNL Suceava, Bogdan Cristache, a declarat, la rândul său, că eventualele plecări ale unor membri ai acestui partid nu vor reprezenta o pierdere semnificativă.
Cristache a spus că PNL are porțile deschise atât pentru oamenii „de bună credință” care vor să se înscrie în acest partid, cât și pentru membrii „de rea credință, care vor să facă aripi”.
„Prin plecarea cuiva, nu e importantă persoana respectivă, pentru că la noi valorile s-au cristalizat în munca de echipă. Sub nici o formă PNL nu va primi o lovitură grea”.
PNL își va stabili candidații la primării până pe 16 februarie a.c. Pe de altă parte, reprezentantul Biroului Permanent Județean al PNL, Iulian Angheluș, a arătat că liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, i-a șantajat pe mai mulți lideri liberali din zonele Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți pentru a se înscrie în organizația condusă de acesta.
„Șablonul invitației la PD-L, făcută de Flutur, conține remarci voalate, sau mai puțin voalate de repercusiuni față de refuzuri, atunci când el va ajunge la putere. Și vreau să-i reamintesc domnului Flutur că el într-un an a fost membru în trei partide. Din acest motiv vreau să-i transmit că poate nu înțelege că în politică există și oameni care țin mai mult la valori și idei, la principii și onoare, nefiind ahtiați după vremelnice beneficii”, spune Angheluș.
El a mai adăugat că pentru a infirma zvonurile cu privire la diverși lideri ai PNL, va propune conducerii organizației județene Suceava a acestui partid ca cel târziu până pe data de 16 februarie a.c. să fie desemnați toți candidații PNL pentru alegerile locale.