Candidatul PNL pentru Primăria Suceava, Angela Zarojanu, a declarat că în situația în care va fi aleasă în această funcție va face tot ce îi stă în putință pentru a elimina stresul sucevenilor.
Afirmația făcută de Zarojanu vine ca reacție la anunțul făcut de actual primar al Sucevei, Ion Lungu, care a spus că își dorește să promoveze un program ce va avea drept scop educarea cetățeanului pentru evitarea consumului de alcool și tutun, evitarea expunerii la stres și pentru practicarea sportului.
„Când voi fi primar sucevenii nu vor mai fi stresați, pentru că trotuarele vor fi corespunzătoare, circulația va fi fluidizată, oamenii vor avea unde să locuiască, locurile de joacă vor fi amenajate, iluminatul electric va fi corespunzător, poliția comunitară își va face datoria. Iar în acest fel nu mai trebuie să investim bani în aceste cabinete, pentru că voi rezolva exact problemele care îi stresează pe suceveni”, a declarat Angela Zarojanu.
De asemenea, ea a arătat că personal va susține crearea unui complex sportiv modern, unde sucevenii vor putea practica sportul, astfel încât să nu aibă nevoie de consiliere pentru a fi convinși să aibă o activitate sportivă.
Zarojanu a făcut referire și la declarațiile lui Ion Lungu cu privire la sprijinirea construcției unui nou Spital Județean de Urgență în municipiul Suceava, spunând că acesta nu este proiectul actualului edil, ci al Guvernului liberal. Angela Zarojanu a arătat că proiectul de construire a unui nou Spital de Urgență la Suceava a fost și va rămâne legat de numele PNL și de guvernarea din perioada 2004-2008.
„Ion Lungu se folosește de blocurile ANL în scop electoral” Pe de altă parte, Angela Zarojanu a criticat inițiativa primarului Ion Lungu de a înmâna cheile apartamentelor ANL noilor chiriași în ziua alegerilor locale, 1 iunie a.c.. Zarojanu consideră că această acțiune este una electorală, iar Ion Lungu se folosește de acest eveniment pentru a-și face campanie după expirarea termenului prevăzut de lege.
„Începând din luna aprilie a.c. am făcut numeroase propuneri să finalizăm listele ANL și să acordăm locuințele tinerilor. Însă acum am înțeles de ce s-a amânat acest lucru, pentru că se dorește ca această zi să fie folosită în scop electoral”, spune candidatul PNL pentru Primăria Suceava.
În aceste condiții, Angela Zarojanu a propus ca înmânarea cheilor chiriașilor din apartamentele ANL să aibă loc în cadrul ultimei ședințe a actualului Consiliul Local.
„Aceste locuințe ANL au fost construite cu bani de la Guvern, Primăria a asigurat utilitățile, iar comisiile din Consiliu Local au aprobat criteriile de alocare a apartamentelor. Și mi se pare corect finalizarea întregului proces, respectiv înmânarea cheilor să se facă în cadrul Conciliului Local”, a încheiat Zarojanu.