Previziuni

Zarojanu crede că PLD se va alege doar „cu o strângere de mână” de pe urma relației cu PD



Zarojanu crede că PLD se va alege doar „cu o strângere de mână” de pe urma relației cu PD
Zarojanu crede că PLD se va alege doar „cu o strângere de mână” de pe urma relației cu PD

PLD se va alege doar „cu o strângere de mână” de pe urma relației cu PD. Afirmația aparține președintelui organizației municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu (foto), care s-a referit la acea strângere de mână de la parafarea protocolului de colaborare dintre cele două formațiuni politice. Zarojanu a desființat documentul încheiat între PD și PLD la începutul acestei săptămâni, care în opinia ei nu va avea nici un efect concret. „Nu mă sperie protocolul pentru că practic e așa un fel de prietenie și nu stabilește nimic concret. Este normal ca PD-ul să fi dat ceva și PLD-ului. I-a dat așa, o strângere de mână, și probabil că la nivelul acesta o să și rămână”, a spus Zarojanu. Președintele PNL Suceava crede că PD se va comporta cu PLD așa cum a făcut-o și cu PNL, adică îi va întoarce spatele atunci când se va aștepta mai puțin. „PD nu și-a schimbat modul de abordare a problemelor, după cum se și vede. Se folosește de orice mijloc în momentul în care apare o oportunitate, ca după aceea, după ce și-a rezolvat problemele, să se întoarcă cu spatele. Este o caracteristică a PD și nu am văzut nimic care să arate că ar vrea să se corecteze”, a adăugat președintele PNL Suceava. Angela Zarojanu crede însă că majoritatea PLD-iștilor pe care-i consideră „fii rătăcitori” își vor da seama că au greșit și se vor întoarce acasă adică la PNL. Trebuie spus că protocolul semnat luni între PD și PLD parafează colaborarea politică și parlamentară dintre cele două partide.



Recomandări

Angelica Fădor: PNL va iniția o petiție publică adresată Guvernului prin care solicită construcția autostrăzii Ungheni – Tg. Mureș

Angelica Fădor anunță că PNL vrea ca autostrada Ungheni - Iași - Târgu Mureș să fie declarată obiectiv de interes național
Angelica Fădor anunță că PNL vrea ca autostrada Ungheni - Iași - Târgu Mureș să fie declarată obiectiv de interes național

PNL Suceava va lansa o campanie de informare despre necesitatea păstrării pilonului II de pensii

PSD depune plângere penală, în urma votului pe Legea defăimării. Dragnea: a fost o mână criminală