Investiții

Zarojanu anunță că școlile sucevene au primit fonduri pentru reabilitare



Viceprimarul Sucevei, și candidat din partea PNL pentru funcția de primar, Angela Zarojanu, a anunțat că Ministerul Educației și Cercetării a alocat fondurile necesare pentru reabilitarea și modernizarea mai multor unități de învățământ din municipiul Suceava.
Zarojanu a precizat că, deși șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete, declarase anterior că aceste fonduri sunt insuficiente, sau chiar lipsesc, conducerea Ministerului Educației a aprobat alocarea primei tranșe de fonduri pentru școlile și grădinițele din Suceava.
Ea a arătat că fondurile primite vor fi folosite pentru lucrări de investiții la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, atât pentru reabilitare și modernizare, dar și pentru construcția unei săi de sport.
De asemenea, banii de la minister vor fi folosiți și pentru investiții la Colegiile Naționale „Spiru Haret” (construcția unui nou corp de clădire), Petru Rareș, Petru Mușat, dar și la grădinițele nr. 1, 2 și 3 de pe strada Tineretului, și la grădinița din apropierea Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
„Deși domnul Carcalete a spus că sunt întârzieri sau că nu sunt acești bani, iată că prin sprijinul Ministerului Educației și al echipei liberale de aici din Suceava, s-a reușit asigurarea finanțării pentru aceste lucrări de modernizare a unităților de învățământ menționate. Și ne bucurăm că demersurile noastre, ale liberalilor, au fost încununate de succes”, a spus Zarojanu.
Nu în ultimul rând, ea a precizat că Ministerul Educației și Cercetării a aprobat suplimentarea cu două clase de asistenți medicali generaliști la Școala Postliceală Sanitară din Suceava.



Recomandări

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj
Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Peste 800 de preșcolari la „Penelul fermecat”. „Universul copilăriei” poate fi explorat vineri, la Universitate

Peste 800 de preșcolari la „Penelul fermecat”. ,,Universul copilăriei”  poate fi explorat vineri, la Universitate
Peste 800 de preșcolari la „Penelul fermecat”. ,,Universul copilăriei” poate fi explorat vineri, la Universitate