Zamfira Bîrzu – Doamna Nudului Românesc

Fără îndoială, Zamfira Bîrzu este doamna nudului românesc contemporan, expoziția de la Muzeul Bucovinei, curatoriată impecabil de dna. muzeograf Irina Țibulca, alături de directorul general Emil Ursu, cel ce patronează cu succes și rafinament evenimentele memorabile în cetatea culturală a Sucevei, certifică existența unei picturi de o înaltă ținută, cu o substanță emoțională și conceptuală aparte, o operă închegată stilistic.
Pictura Zamfirei Bȋrzu este marcată de o flexibilitate a gestului pictural așternut pe suprafață, pastă și glasiuri fulminante, multitudinea de căutări plastice, toate relevând o natură de artistă profundă și autentică. Vocile sinelui, ale vastității și ale proximității devin o modalitate expresionistă (uneori simbolistă, post-impresionistă, alteori până ȋn pragul abstracției), o descărcare a tensiunilor cu patimă, ardență, până la limita la care (sau dincolo de care) văzul ȋncepe să treacă, transfigurat, ȋn viziune. Ȋn unele pânze se observă o timiditate, o reținere, formele și culorile vorbind despre un alt spațiu, despre o lume ascunsă dincolo de suprafață. Ȋn altele, artista propune un improbabil vizual prin fluidizarea luminii ȋn culoare iar decuparea formelor are o cursivitate dansantă, grație liniei ce susține ansamblul. Zamfira Bȋrzu introduce ȋntr-un ansamblul epurat de analogii perfecte câte un detaliu ce are uneori o valoare simbolică și care restabilește contactul dintre pictura intens interpretativă și circuitul realității obiective. Astfel, nudurile devin receptacole ale unor judecăți asupra realului, asupra existenței.
Personalitatea artistică a Zamfirei Bîrzu se manifestă printr-o luciditate care stăpânește procesele dinamice, adesea aleatorii, în sensul stabilirii unui necesar echilibru între “ordine” și “aventură”, între “stil și strigăt”- ca să folosim o antinomie lansată de Michel Seuphor. Artista compune corpul personajelor sale, suspendate atemporal în moizacul de culoare, din vaste forme aparent geometrizate, dar rezultate nu din dorința de a sparge tabuurile estetice, ci din cea de a reda nudul, ca o esențializare a aparenței. O stare de plutire este indusă de ipostazele surprinderii, ipostaze ce pendulează între sfială și cutezanță.
Grațiile feminine se hrănesc cu propria voluptate, întreg universul exterior fiind în fapt proiecția interiorului, decorativismul extern fiind pretextul pentru a sublinia particularitatea fiecărui personaj în parte.
Nudul Zamfirei Bîrzu comunică spațiului ce-l înconjoară un aer vag familiar prin care planează amintiri, scenarii neîmplinite, așteptări, posibile iubiri. Substanța lor este cea care conciliază absențele, elimină ce e figurativ – inutil, folosind din elementele realului, ceea ce le este propriu. Există un eros lipsit de ostentație, o senzualitate ferită de trivialism în nudurile Zamfirei, pornind de la cromatică până la textură și materialitate, totul având în vedere contopirea subiectului cu fundalul. Același fundal nu este doar un suport, ci un ecran pe care este proiectată întreaga natură în flux continuu, natură ce potențează personajul prin ape, dealuri, păduri, fiecare pliindu-se pe natura prezenței feminine. Zeițele arhetipuri, muze ale dansului, muzicii, ale lunii, ocrotitoare ale feminității, fertilității, ale amorului sau ințelepciunii, ale visării, asociate cu elemente vegetale, florale, într-un geometrism ce potențează ritmul liniei, nudurile sunt metafore ale zborului și ale pământului, prinse în lumea din mijlocul acestora. Nudul Zamfirei Birzu este corpul iubirii, corpul binelui și a frumosului, într-un dans magic ori într-o clipă de repaos.
Cu o cromatică ce amintește de vitraliile medievale, prin alăturările asemenea unui mozaic postmodern, pictura Zamfirei Birzu pendulează între acum și atunci, între miracolul descoperirilor, al vieții și ciocnirea acestuia cu realul. Rezultatul este o lume între lumi, o lume a grației, cu o lirică intrinsecă, o lume a mitologiilor universale juxtapuse celor personale.
Autoportretele amplasate la intrarea ȋn sală ne apar drept chipurile marelui scenograf, artista fiind cea care încolonează prezențele feminine în deplină sezualitate, chipul trădând o uimire sau strigăt de încântare, ce ne amintește de faptul că ea, Zamfira, este cea ce plăsmuiește în prezent aceste făpturi coborâte dintr-un univers eliadesc.
Lucrările expuse pe simeză sunt enigmatice iar adevărul exprimat de artistă își cultivă propria frumusețe, în timp ce noi, ca privitori, devenim martorii unei experiențe înaccesibilă cunoașterii, posibilă doar sufletului.
Maria Bilașevschi