Zaharicale cu iepurași de Paști, primite de la inși porcini



Văd că iară i-a apucat pe candidații la primării și la cele două camere parlamentare – de ce oare nu se fac trei sau patru camere, să încapă mai mulți? – marea dragoste de noi. E un fel de streche sentimentală care-i mușcă de coarda sensibilă. O coardă a cărei existență nici nu s-ar presupune, judecând după aspectul lor atâta de porcin, că zici că-s ieșiți acum cinci minute din combinatul de creștere și îngrășare.
Venind Paștele, mi-am găsit din nou cutia poștală gravidă cu lapții ipocriți ai acestor vânători de zestre electorală. Sărmana mea cutie poștală n-o mai pățise de dinainte de Crăciun, când fusese însămânțată de aceiași bengoși creștini.
Niște creștini de nota zece, cum ar putea fi ei numiți la prima vedere. Sau niște „cretini” de nota zece, cum s-ar zice la a doua vedere. Pentru că nimeni nu mai crede în zaharicalele pe care ei le îndrugă pe cartonul ăla lucios și inutil, unde-și tipăresc felicitările.
Din start, nici ei nu cred. Dar așa au văzut prin lume că se face.
E ca și cum hoțul de buzunare le-ar ura sănătate celor din buzunarul de unde se aprovizionează prin furt. E ca și cum violatorul le-ar transmite fericire viitoarelor sale victime, în care-și introduce scârbosul mădular. E ca și cum proprietarii băncilor le-ar dori prosperitate celor pe care mâine îi vor lăsa în stradă, fiindcă nu mai au cu ce-și returna creditele.
În aceeași linie paradoxală se înscriu și felicitările trimise de primarii orașelor, dar aici făcătura e și mai flagrantă. Fiindcă zecile de mii de ilustrate vopsite pestriț ca ouăle de Paști, pe care cetățenii le găsesc în cutiile poștale de acasă, sunt cumpărate chiar din bănuții lor vărsați la buget. Și chiar de-ar fi din banii personali ai domnului premare, numai cinstit nu-s ei făcuți.
Oameni serioși, care se țin de dulcegării ieftine din astea, scrise pe niște cartoane cu moși crăciuni și cu iepurași, în care nimeni nu mai crede.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.