În urmă cu două luni vă prezentam primele informații legate de EDAG LUV, un concept care deschide drumul unei noi clase auto, LUV, „Luxury Utility Vehicle”. Producătorul elvețian EDAG Engineering, susține că masivul automobil
se inspiră din formele vaselor de croazieră iar prezența lui se justifică pe deplin. Luxul, confortul, siguranța vor cunoaște noi forme de exprimare. După publicarea primelor fotografii oficiale constructorul din țara cantoanelor a dat și vestea cea bună. Săptămâna viitoare vor aduce la Salonul de la Geneva primul model care nu este altceva decât versiunea finală, cea de serie, pentru EDAG LUV. Este un miracol dacă ne gândim că în ianuarie modelul era doar în faza de concept! Spartanul vehicul măsoară 6 m lungime și peste 2 m lățime, caroserie în patru uși, spațiu interior amplu pentru 5 persoane și benă asemenea versiunilor
pick-up. Dimensiunile sale depășesc pe cele ale unui SUV din segmentul superior. EDAG LUV este primul model din lume proiectat cu o caroserie modulară, sistemul permițând transformarea la exterior, din pick-up în coupe sau cabrio. LUV este animat de un propulsor de origine Brabus. Unitatea de 6.1L generează 462 CP și demarează de la 0 la 100km/h în mai puțin de 6 secunde. Viteza maximă este limitată la 250 km/h. Pentru a opri în siguranță mastodontul, EDAG a montat un sistem de frânare cu discuri de frână perforate de 380 mm și etriere cu 6 până la 12 pistonașe. Pneurile sunt și ele speciale. Furnizate de Yokohama acestea dimensiuni egale pentru trenul față și spate, 295/35 ZR 22.
