Xenia Sukinova, Miss World 2008



Rusoaica Xenia Sukinova, o blondă cu ochi albaștri originară din Siberia, în vârstă de 21 de ani, a fost desemnată Miss World 2008 sâmbătă seară, la Johannesburg, unde a concurat cu alte 108 candidate.
Concursul a fost difuzat în 187 de țări. Ceremonia trebuia să aibă loc pe 4 octombrie, la Kiev, dar a fost reprogramată în Africa de Sud, din cauza conflictului dintre Rusia și Georgia.
Xenia Sukinova îi succede chinezoaicei Zhang Zi Lin, aleasă Miss World anul trecut, în urma unui concurs care a avut loc la Sanya (China).
Originară din Nizhnevartovsk, în nordul Siberiei, tânăra este studentă la Facultatea de științe din cadrul Universității de petrol și gaze din Tiumen (Rusia).
Ea este a doua rusoaică ce câștigă titlul de Miss World, după Julia Kuroșkina, în 1992.
Dintre cele 109 candidate au fost desemnate 15 semifinaliste, apoi cinci finaliste, reprezentând India, Rusia, Trinidad și Tobago, Angola și Africa de Sud.
Înainte de anunțarea rezultatelor, tinerele candidate, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, au defilat în ținute create de designeri sud-africani și jamaicani.
Miss World trebuie să se prezinte timp de un an ca o frumusețe în slujba cauzelor umanitare, acesta fiind obiectivul principal al concursului. Șeful Comitetului Miss World a indicat că Zhang Zi Lin a reușit să strângă în 2008 fonduri de 30 de milioane de dolari.
Johannesburg, capitala economică a Africii de Sud, a profitat de acest concurs pentru a prezenta aspectele pozitive ale țării, pentru a-și îmbunătăți imaginea de destinație turistică de clasă și pentru a elimina trista reputație de megalopolă violentă.
Africa de Sud va organiza în 2010 prima Cupă mondială a fotbalului din istoria continentului african.