Mijlocașul echipei VfL Wolfsburg, Vlad Munteanu, a declarat, ieri, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, că jucătorii formației Rapid sunt mai „periculoși” având în vedere rezultatele slabe obținute în ultimele partide din Liga I, dar, în același timp, ei vor trebui să joace sub presiune. „Orice revenire în România este emoționantă, însă în privința meciului cu Rapid nu avem nicio emoție. Respectăm pe cei de la Rapid, iar acum, după rezultatele negative din campionat, sunt și mai periculoși. Pentru ei presiunea va fi mult mai mare, pentru că patronii și fanii așteaptă un rezultat bun de la ei”, a spus Munteanu.
Mijlocașul a explicat că vrea ca formațiile românești să ajungă cât mai departe în actuala ediție a cupelor europene, dar în partida cu Rapid se gândește doar la echipa lui. „M-aș bucura foarte mult ca echipele românești să ajungă într-un număr cât mai mare, cât mai departe în Cupa UEFA și Liga Campionilor. Însă în acest meci cu Rapid, mă gândesc mai mult la mine și la echipa mea de club. Calificarea în grupe este cea mai importantă”, a spus Vlad Munteanu.
Tehnicianul Felix Magath a declarat la aeroport doar că șansele de calificare ale celor două echipe în grupele Cupei UEFA sunt egale.
Lotul echipei VfL Wolfsburg care a făcut deplasarea la București este format din 18 jucători: Edin Dzeko, Zvjezdan Misimovici, Ricardo Miguel Moreira Costa, Josue, Jacek Krzynowek, Alexander Madlung, Sascha Riether, Marcel Schafer, Makoto Hasebe, Ashkan Dejagah, Mahir Saglik, Andre Lenz, Cristian Zaccardo, Andrea Barzagli, Rodrigo Oliveira da Silva Alvim, Diego Benaglio, Grafite și Christian Gentner.
Echipa VfL Wolfsburg, întâlnește, astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu, formația Rapid într-o partidă contând pentru manșa secundă a turului I al Cupei UEFA. În partida tur disputată în Germania, VfL Wolfsburg a câștigat cu scorul de 1-0.






