Wizz Air va continua să opereze zboruri zilnice din Suceava către Londra și pe perioada sezonului de iarnă

Compania Wizz Air va păstra zborurile zilnice de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava spre Londra, în Anglia, și pentru sezonul de iarnă 2018 – 2019. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că în programul curselor regulate pentru sezonul de iarnă 2018-2019 de pe Aeroportul Suceava, Wizz Air menține frecvența zilnică pentru Londra Luton și în același timp vor fi patru curse săptămânale spre Milano Bergamo, două curse spre Bologna și alte două zboruri săptămânale spre Roma Ciampino.
De asemenea, Wizz Air va opera zboruri suplimentare spre Milano Bergamo și Bologna în perioada sărbătorilor de iarnă.
„WizzAir menține cele patru curse săptămânale spre Milano Bergamo în condițiile în care sezonul de iarnă precedent au fost operate doar trei zboruri pe săptămână”, a precizat Gheorghe Flutur.
În același timp el a mai precizat că Tarom menține trei zboruri suplimentare spre București, în zilele de marți, joi și duminică.
Programul curselor aeriene va intra în vigoare la 28 octombrie 2018 și va fi valabil până la 29 martie 2019.

Recomandări

Companiile aeriene care operează pe Aeroportul Suceava vor avea zboruri către 12 destinații din Europa și București pe perioada orarului de vară

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”