Wizz Air a inaugurat oficial noua bază de pe Aeroportul Suceava și va avea zboruri către șase noi destinații externe



La noua bază aeriana Wizz Air a ajuns primul avion care a operat în premieră zborul Paris - Suceava
La noua bază aeriana Wizz Air a ajuns primul avion care a operat în premieră zborul Paris - Suceava

Compania aeriană low cost Wizz Air a inaugurat oficial, joi, noua bază operațională proprie de pe Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava și a anunțat șase noi zboruri către destinații externe. Inaugurarea noii baze s-a făcut în prezența directorul din cadrul Wizz Air, Alexandra Avădanei, a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a directorului Aeroportului Suceava, Ioan Măriuța, și a președintelui consiliului de administrație al aeroportului, Cristian Alexe. Deschiderea noii baze operaționale de la Suceava presupune alocarea pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” a două aeronave ale companiei Wizz, dar și adăugarea a încă șase noi destinații externe și creșterea frecvențelor pentru zborurile existente. Astfel, noile aeronave vor deservi inițial zborurile pe cinci noi rute, către Paris-Beauvais (Franța), Bruxelles-Charleroi (Belgia), Veneția-Treviso (Italia), Larnaca (Cipru) și Eindhoven (Olanda), începând de la mijlocul acestei luni, iar din luna ianuarie va fi introdus și un zbor către Tel Aviv, în Israel. De precizat că astăzi, pe Aeroportul Ștefan cel Mare a aterizat prima dintre cele două aeronave, care a operat zborul de la Paris la Suceava, care a fost inaugurat astfel în mod oficial cu tunuri de apă, așa cum este tradiția pentru astfel de evenimente.
Prezent la conferința de presă organizată la inaugurarea noii baze operaționale, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a ținut să sublinieze faptul că Wizz Air are un parteneriat cu Aeroportul Suceava de peste șase ani. Gheorghe Flutur a spus că în această perioadă, compania Wizz Air a transportat de la și spre Suceava nu mai puțin de 1,56 de milioane de pasageri. „Am început cu Milano, în august 2016, și astăzi ajungem la 12 destinații externe în opt țări. Ne bucură faptul că Wizz Air a hotărât să deschidă această bază operațională aici la Suceava, cu alocarea a două aeronave, ceea ce pentru noi înseamnă stabilitate și o perspectivă de dezvoltare aici pe aeroport, dar și pentru pasageri”, a precizat Flutur. În același timp, directorul din cadrul Wizz Air, Alexandra Avădanei, a spus că baza operațională de la Suceava este a opta bază Wizz Air din România.



Recomandări

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Directorul Wizz Air Malta, Mauro Peneda: „Am redeschis baza aeriană de la Suceava exclusiv datorită viziunii actualei conduceri a județului pentru dezvoltarea aeroportului”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air redeschide baza operațională de pe Aeroportul Suceava și începe operarea de zboruri către șapte destinații externe