Winona Ryder: Mel Gibson este homofob și antisemit



Actrița americană Winona Ryder a afirmat, într-un interviu acordat revistei GQ, că Mel Gibson este „homofob și antisemit”, informează accesshollywood.com.
Winona Ryder susține că l-a auzit pe actorul australian făcând câteva afirmații homofobe și antisemite, în timpul unei petreceri la care a participat în anul 1995.
„În urmă cu 15 ani, eram la una dintre acele petreceri organizate la Hollywood. Iar el era foarte beat în acea seară”, a declarat actrița americană în vârstă de 39 de ani. „Eram cu un prieten de-al meu care este homosexual. Iar el (Mel Gibson, n.r.) a făcut o glumă oribilă despre homosexuali”, a mai spus aceasta.
Totodată, actrița s-a declarat șocată de afirmațiile „insensibile” făcute de Mel Gibson la adresa religiei ei.
„Nu mai țin bine minte cum s-a ajuns la acel subiect, însă el a aflat că sunt evreică. A spus ceva despre «împuțiții din cuptor», însă nu am înțeles. Nu auzisem această expresie niciodată. A fost un moment cu adevărat ciudat. Mi-am spus: «E antisemit și homofob». Însă nimeni nu a vrut să mă creadă!”, a adăugat actrița americană.
Winona Ryder a fost de două ori nominalizată la premiile Oscar, pentru „Vârsta inocenței” (1993) și „Fiicele doctorului March” (1994), și a obținut două Globuri de Aur, pentru rolurile ei din „Vârsta inocenței” (1993) și „Sirene” (1990).
Mel Gibson a mai fost în atenția presei cu un scandal în 2006, când a fost arestat în Malibu, pentru că a fost prins conducând automobilul sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de două ori peste limita legală. Actorul a fost plasat atunci în regim de eliberare condiționată, pentru trei ani, și a trebuit să achite o amendă de 1.300 de dolari, după o internare obligatorie într-o clinică de dezintoxicare.
Atunci, vedeta a șocat Hollywood-ul după ce i-a spus polițistului care l-a reținut că „evreii sunt responsabili pentru toate războaiele din lume”. Actorul originar din Australia și-a cerut ulterior scuze pentru această afirmație.
În anii ’90, Mel Gibson a fost unul dintre cei mai populari și mai bine plătiți actori din lume. El a câștigat două premii Oscar, la categoriile „cel mai bun regizor” și „cel mai bun film”, în 1995, cu pelicula „Inimă neînfricată”. Celebrul regizor al filmelor „Patimile lui Hristos” și „Apocalypto” a revenit în ianuarie pe marile ecrane, după o pauză de opt ani, cu rolul din thrillerul „Edge of Darkness”.