Fostul consilier prezidențial Claudiu Săftoiu i-a spus ofițerului politic al ambasadei SUA, în mai 2006, în contextul operației de hernie la care a fost supus șeful statului, că doctorii au fost îngrijorați de o posibilă paralizie dacă operația nu s-ar fi produs imediat, relatează Jurnalul Național.
Publicația citează un document neclasificat, atribuit ambasadei SUA, și care ar fi fost obținut de Wikileaks, în care se vorbea, pe 9 mai 2006, despre operația de hernie de disc a președintelui Băsescu.
„Președintele României Traian Băsescu a fost supus unei operații pentru hernie de disc în dimineața zilei de 9 mai, marți, la Spitalul Universității din Viena, Allgemeines Krakenhaus. El a fost transportat cu un avion în seara precedentă. Un comunicat de presă al Președinției arată că doctorii sunt optimiști în ceea ce privește starea lui Băsescu și anticipează că timpul de recuperare va fi de aproximativ șapte zile”, se arată în documentul citat de Jurnalul Național.
Documentul menționează că primul raport despre durerile lui Băsescu a apărut în 7 mai 2006, seara, când șeful statului a fost internat la Secție de Urgență a Spitalului Universitar din București.
„Consilierul prezidențial Claudiu Săftoiu i-a spus ofițerului politic al ambasadei că Băsescu simțea amorțeli în partea de jos a corpului, iar doctorii au fost îngrijorați de o posibilă paralizie dacă nu va fi operat imediat. Săftoiu a adăugat că Băsescu «a strâns din dinți” și s-a comportat ca și când nu ar fi avut nici un disconfort, dar membrii staff-ului îi vedeau clar durerea”, se mai arată în document.