Circumscrisă ansamblului de manifestări desfășurate cu prilejul organizării Zilelor Culturii Polone, expoziția de fotografie cu genericul “Wieliczka necunoscută”, care s-a deschis vineri în saloanele dedicate activităților expoziționale temporare ale Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava, ne introduce în universul tainic al unei mine de sare din Polonia, unul din cele mai atractive obiective turistice ale țării prietene, mină înscrisă de către UNESCO, de la sfârșitul anilor ’70, pe Prima Listă Internațională a Moștenirii Culturale și Naturale Mondiale.
O expoziție care, așa cum a subliniat în cuvântul de deschidere muzeograful George Ostafi, se înscrie în tradiționala colaborare a instituției muzeale sucevene cu Uniunea Polonezilor din România – Dom Polski, care prezintă, într-o suită de imagini color, realizate de Artur Grzybowski (care s-a născut și locuiește în localitatea Wieliczka, unde a lucrat în salină între anii 1982-1988), fotograf al Muzeului Minelor Cracoviene Wieliczka, locuri surprinzătoare din interiorul galeriilor, unele dintre ele între timp dispărute.
Mina, care are o istorie de șapte secole, este amenajată pe nouă nivele (cel mai adânc se află la 327 de metri), iar ramificația de galerii însumează peste 200 de km pe parcursul cărora s-au configurat nu mai puțin de 2040 de “camere”. În mină au fost conservate urmele vechilor tehnici de exploatare, utilaje folosite în lucrările de minerit, unele coridoare subterane rămânând neatinse de-a lungul anilor. Vizitatorii pot parcurge doar un traseu de 2 km din cei 200 câți însumează galeriile minei, turiștilor fiindu-le permis accesul la capela Sf. Kinga și Sf. Anton, în încăperea Piaskowa Skala, la lacurile sărate, precum și în impunătoarele camere Saurau și Maria Tereza.
În expoziție sunt prezentate doar o mică parte din cele câteva zeci de mii de fotografii realizare de Artur Grzybowski pe parcursul a două decenii, imagini care, prin conservarea urmelor de exploatare a sării, sintetizează lupta încrâncenată a omului cu muntele, o luptă în care, așa cum a spus George Ostafi, “muntele a triumfat”, întrucât galeriile au fost treptat abandonate, iar mina a fost închisă în anul 1966, când s-a încheiat exploatarea zăcământului de sare.
O expoziție care ne amintește și de mina de sare de la Cacica (cu mai bine de 200 de ani în urmă specialiști de la mina de sare din Wieliczka au lucrat la exploatarea salină de la Cacica), un loc cu rezonanță pentru comunitatea poloneză din Bucovina, subliniat la vernisaj prin prezența discretă dar semnificativă a fostului director al minei, ing. Nicolae Grudnicki, în prezent director general al Societății Naționale a Sării.
