Whitney Houston și-a dezamăgit fanii din Copenhaga, prestația cântăreței americane fiind mult sub așteptări în timpul concertului susținut de artistă în acest weekend, în capitala daneză, determinându-i pe mulți dintre fanii ei să plece înainte de încheierea show-ului, informează mwza.com.
Sute de fani au plecat de la acest concert, în momentul în care a devenit evident faptul că show-ul Whitney Houston pe care doreau să îl vadă nu va avea loc în acea seară.
Turneul de revenire al cântăreței americane a avut parte de cronici destul de acide din partea specialiștilor, care au sfătuit-o pe diva americană să renunțe la cântat dacă nu va reuși să își recapete controlul asupra vocii.
Whitney Houston a fost internată în luna aprilie, la Paris, din cauza unei infecții pulmonare, această afecțiune putând fi una dintre cauzele prestațiilor slabe ale cântăreței.
Nici secțiunea australiană și nici cea europeană a turneului mondial al divei R&B nu au avut mai mult succes. În timpul unui alt concert, susținut în orașul Houston din Statele Unite, cântăreața a fost fluierată, după ce vocea ei a falsat la o notă înaltă. În plus, Whitney Houston a început să se certe cu o parte a publicului care începuse să strige în timp ce ea ținea un discurs în memoria lui Michael Jackson.
În timpul concertului din Copenhaga, cântăreața a părut letargică pe scenă, în comparație cu celebrele spectacole pe care le susținea în trecut.
„Arăta și suna ca o persoană care nu mai are mulți ani de trăit. La sfârșitul spectacolului arăta ca și cum era pe punctul de a exploda”, a declarat unul dintre jurnaliștii prezenți la concertul de la Copenhaga.
Whitney Houston, supranumită „The Voice” (Vocea), care trebuia să își lanseze turneul european prin concertul de la Paris, în această primăvară, a trebuit să își amâne primele patru spectacole din cauza unei probleme respiratorii, fiind internată pentru scurt timp în Spitalul american din Neuilly, o suburbie a Parisului.
Circa 30 de concerte din turneul european al cântăreței au fost programate până în iunie, în orașe precum Nottingham, Newcastle, Londra, Dublin, Milano, Roma, Zurich, Berlin, Copenhaga, Stockholm și Helsinki.
În 2009, Whitney Houston a lansat primul album de studio după o pauză de șapte ani – „I Look To You” -, care a intrat în topul U.S. Billboard 200 pe locul întâi. De asemenea, reprezentanții casei de discuri a artistei au anunțat că albumul a debutat pe locul întâi și în Canada, Germania, Italia și Elveția. Lansarea acestui material discografic a marcat revenirea lui Houston în lumina reflectoarelor, după o lungă perioadă în care s-a confruntat cu grave probleme personale și profesionale, presa americană afirmând la un moment dat că artista se află la un pas de moarte.
În decembrie 2002, cântăreața a recunoscut, în timpul unui interviu acordat postului ABC, că a consumat droguri și alcool. În ciuda faptului că a negat că era dependentă, cântăreața s-a internat, în 2004, într-o clinică de dezintoxicare din Georgia. Ea a declarat, într-un interviu acordat lui Oprah Winfrey, că drogurile pe care le folosea cel mai frecvent, împreună cu fostul său soț, erau o combinație de marijuana și cocaină.
Însă după ce a divorțat de soțul ei, rapperul Bobby Brown, în 2007, și a câștigat custodia fiicei sale, Bobbi Kristina, artista americană și-a plănuit cu minuțiozitate revenirea pe scena muzicală.
Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat șapte albume consecutive premiate cu Discuri de Platină, depășind la acest capitol chiar și trupa Beatles.
Pe plan mondial, diva americană a vândut peste 140 de milioane de albume și 50 de milioane de single-uri, printre care se numără și piesa „I Will Always Love You”, lansată în 1993 și care a devenit una dintre cele mai bine vândute melodii din toate timpurile.