Am avut un weekend parcă și mai plin de sport decât precedentele, în care am mixat fotbalul cu tenis, cu Formula 1, cu handbal. Am văzut fel de fel de frumuseți, de nebunii, de întoarceri de scor, dar cel mai mult și mai mult mi s-a întipărit în memorie o tentativă de omor. Aceasta s-a petrecut la sfârșitul unui meci anost, de rahat chiar, între două echipe tot așa: Astra și Ceahlăul, două rătăcite prin Divizia A românească, și ea rătăcită în rândul primelor ligi din Europa.
Asasinul se numește Ganea și de vină s-ar putea să fie doar numele, predestinat după cum se vede. Așadar, noul „huliGanea” (cum inspirat scrie „Evenimentul zilei” de ieri) s-a năpustit ca un borfaș din dosul gării, ca un drogat din Bronx în pragul sevrajului, pe adversarul căzut la pământ și care, conform declarațiilor ulterioare ale animalului, se făcea vinovat doar de întârzierea nejustificată a repunerii mingii în joc, întrucât… căzuse pe ea! Iar ca să o scoată de acolo, numitul Ganea a-nceput să-i tragă șuturi, din voleu, unde se nimerea: în coaste, în tibie, în…, da, da, chiar și acolo! Orice tribunal din lume l-ar condamna fără ezitare pe individ pentru vătămare corporală măcar, dacă nu chiar pentru tentativă de omor. Tare mă tem încă că prin comisiile „de specialiști” ale Ligii vor fi luate în calcul circumstanțele atenuante de tipul „se află la prima abatere”, „e băiat bun” etc., astfel încât nu m-ar mira deloc să aflăm că infractorul a scăpat cu vreo două etape de suspendare în loc de excluderea din viața sportivă, sancțiune care și ea mi se pare prea blândă. Și chiar dacă s-ar ajunge la asta (lucru posibil doar într-o țară normală, ceea ce nu e cazul la noi), probabil că făptașului i s-ar găsi imediat un post călduț la club, în ideea că tentativa a comis-o din „dragoste și atașament față de culorile clubului”.
Am mai văzut, cum ziceam, și alți „asasini” la lucru în acest weekend: gașca de criminali de la Ajax a înfipt 5 pumnale în inima Feyernoord-ului, la Doha am văzut un fratricid (între surori nu s-o numi oare „soricid”!?) comis de Serena în dauna bietei Venus (noroc că banii merg toți în familie!), apoi un masacru în toată regula la care s-a dedat banda feminină de la Râmnicu Vâlcea în dauna unor rusoaice. În sfârșit, acolo unde, teoretic, se poate lăsa chiar cu vărsare de sânge, în Formula 1, aproape că am uitat de cursa cea mai anostă a anului, desfătându-mă cu arhitectonica nebună a circuitului arăbesc. După ce s-au terminat toate astea, am rămas marcat tot de gestul animalului ăluia.
