Președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, va fi prezent sâmbătă în județul Suceava, însoțit de secretarul general al partidului, Titus Corlățean, și vicepreședintele Victor Ponta.
Potrivit președintelui organizației județene a PSD, Gavril Mîrza, cei trei vor participa la lansarea candidatului PSD la funcția de primar al municipiului Suceava, Ovidiu Donțu, acțiune care va avea loc începând cu ora 12 la Casa de Cultură și la care vor participa și candidații din celelalte localități.
Liderii social-democrați mai au în program participarea la lansarea candidaților la funcțiile de primar în Fălticeni și Mălini, Sabin Ghilea respectiv Petru Nistor.





