Cupa Select

Week-end plin de tenis la Complexul Unirea



Peste 70 de practicanți ai tenisului de câmp și-au dat întâlnire la Complexul Sportiv Unirea în acest week-end, pentru a participa la o nouă ediție a Cupei Select, competiție contând pentru circuitul național BCR Tenis Partener. Marea majoritate a participanților provin din orașele Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și din județele învecinate, însă la concurs vor fi prezenți chiar și sportivi legitimați la cluburi din Capitală. Printre aceștia, Mircea Crainiciuc, fostul conducător al echipei de fotbal Foresta și fiul său Ștefan, ambii cotați cu șanse mari la victorie. Pentru o triere cât mai echilibrată a participanților, organizatorii CSM Suceava și Clubul Select din localitate au structurat turneul pe patru nivele de valoare, de la începători (nivelul 5) până la avansați (nivelul 8). „Printre favoriți se regăsesc destui sportivi de la clubul Select și ne dorim ca ei să confirme așteptările. Sperăm ca vremea să țină cu noi, astfel încât iubitorii tenisului din Suceava să vină în număr mare la Complexul Sportiv Unirea pentru a vedea meciuri de calitate”, a declarat managerul turneului, Mihai Pop.