Waw!

Aș propune un test: cei care toată ziua vântură în discursuri îndemnul însușirii „valorilor europene” să ne spună mai întâi care-s valorile cu pricina, și apoi prin ce se deosebesc de valorile neaoș românești ale momentului și ale tradiției, dar, de ce nu, și de cele acceptate și promovate de alții. Cum ar fi marele nostru aliat NATO, Statele Unite al Americii. Răspund tot eu: în anul de grație 2019, e-un sistem de valori unanim adoptat de orice român întreg la minte, ca parte a modului de viață european, așa că trimiterile se cuvin făcute către respectarea, nu spre însușirea lor. Le recapitulez, așa cum au fost consfințite prin Tratatul de la Lisabona și Carta Drepturilor Fundamentale a U.E.: Demnitatea umană (inviolabilă, respectată și protejată), Libertatea (de mișcare, de gândire, de orientare religioasă ș.a.), Democrația, Egalitatea (în toate domeniile), Statul de Drept, Drepturile Omului. N-aș crede că astea nu-s și valori ale australienilor, englezilor, eschimoșilor ș.a.m.d. Chestiunea ce rămâne în discuție este conjugarea cu specificul național. La ce renunțăm? Popoarele (încă) au mentalități care vin de demult, majoritatea înscrise necontondent în cadrul general, dar sunt și altele care cu greu își pot face loc, poate chiar contrazic normele U.E. Dacă citim Constituția fostei Republici Socialiste România (dar și a Cubei, URSS, RDG etc.) vedem că, pe hârtie, toate aceste valori erau, oficial, consemnate și respectate; în fapt, nici una. Declarativ e simplu; traducerea în viață rămâne esențială – și aici s-a produs poticnirea ce a generat revoluții. După ce constați că „Marele Licurici”, pe fondul înscrierii absolute într-un normativ european (altfel deloc obligatoriu pentru SUA) își menține o tablă proprie a valorilor, unele inexistente în mentalul continentului nostru – și te întrebi, firește, care-s șansele reale ale globalizării. Nu-i vorba de contraziceri, ci de o altă orânduire pe scara importanței acordată fiecărei valori în parte, din toate domeniile social, politic, individual, marital, comercial etc. O cercetare întreprinsă de un organism respectabil, „Open Leadership Center”, surprinde: americanii acordă primul loc controlului asupra circumstanțelor: fiecare om trebuie întâi de toate să-și chibzuiască interesele proprii. Apoi, este fetișizată schimbarea (Marx o vedea ca „motor al progresului”), considerată de alte națiii (englezii, de pildă) drept factor dezichilibrator ce trebuie evitat. Trump întruchipează schimbarea, deci, Trump trebuie acceptat, fiindcă schimbările, oricare ar fi ele (?) duc doar spre bine. (Dalai Lama mută accentul: „Deschide brațele spre schimbare, dar nu-ți pierde din valorile tale”.) Pe locul al treilea, individualismul și inviolabilitatea vieții personale. Urmează concepția „ajută-te singur”: omul s-a format pe sine – self-made man. (O ciudățenie: în concepția celor de peste ocean, familia, biserica și școala n-au influență hotărâtoare asupra destinului individului, fiecare și-a ales valorile după care și-a format viața de zi cu zi – este și concepția indianului Gandhi: „Valorile tale devin destinul tău”.) Nu colaborarea, ci concurența vine pe locul al cincilea: ea ar depista ceea ce este mai bun în om. Mai departe: orientarea spre viitor. Americanii cred că viitorul va hotărî aprecierea trecutului, prezentul poate trece neobservat. Printre celelalte valori „de nuanță” este inclusă orientarea spre acțiune/muncă: timpului liber trebuie să i se acorde cea mai mică parte a vieții; pierderea de vreme în zadar sau somnul constituie un păcat. Ar urma pragmatismul și eficacitatea, care le-au permis americanilor să-și treacă la activ performanțe și invenții de care nicio națiune n-au fost vreodată capabilă (a se compara cu valoarea negativă întruchipată în românescul „merge și-așa”). Deși intelectualii americani (spune Gerald Brenan) consideră că „ideile lor sunt mai importante decât valorile, mai exact spus, ideile lor decât valorile altora”. O comparație cu unele dintre valorile tradiționale mioritice arată că o schimbare de mentalitate ar fi fastă și necesară. În același timp, s-ar cuveni militat neabătut pentru păstrarea celor ce fericit ne individualizează ca popor în familia europeană. Duhovnicul Iustin Pârvu sublinia: „Dacă nu respecți valorile neamului, care sunt identitatea ta în lume, ce să respecți? Dacă nu respecți tradiția, care e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică, cum să mai ai pretenția să reziști în fața prezentului și viitorului?” Deocamdată, continuăm să „țesem motive naționale cu ață de import” (proverb sârb).
Ieri dimineață, o fătucă, probabil studentă, cu căști în urechi și telefonul mobil în mână, s-a lovit de scara vagonului la urcarea în tramvai. Nimeni nu s-a mirat că, în loc de „au” sau „vai” a strigat „waw!”