Watergate românesc? (II)

Așa cum sugeram anterior, se pot formula diverse întrebări/speculații cu privire la viitorul politic al domnului Traian Băsescu; este însă puțin probabil ca domnia sa să ajungă la înaintarea demisiei! Dimpotrivă, este de prezumat că dl Băsescu își va consolida discursul electoral și că va ataca extrem de dur orice inamic politic real sau imaginar; în anii anteriori inamicul public major al domniei sale a fost Parlamentul României, adică „cei 322” care l-au suspendat pentru o lună. Actualmente, se pare că inamicul cel mai incomod a devenit presa, în ansamblul ei! După opinia domniei sale există „o presiune formidabilă făcută de oameni care se simt în dificultate în fața Justiției, fie că vorbim de trustul d-lui Vântu… fie că vorbim de trustul d-lui Voiculescu”.
Oricum, este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil, de avut câștig de cauză într-o dispută deschisă cu presa, indiferent de poziția deținută de un om politic sau altul. În cazul Președintelui Nixon (1972), se poate spune că nu dezvăluirile survenite în cazul diverselor comisii de investigare (declarații ale unor personalități politice din zona Partidului Republican, declarații ale unor specialiști în informații etc.) au avut efecte dezastruoase asupra imaginii publice a Administrației americane; dimpotrivă, deși nu putem cuantifica precis, atitudinea fără echivoc a presei în scandalul Watergate este cea care a determinat demisia lui Nixon. Este de remarcat că, în scandalul Watergate, implicarea financiară a fost localizată în zona de finanțare a campaniei electorale a lui Nixon (și nu în conexiune cu averea personală a familiei Nixon!).
Nu știm cât de departe va fi dispus dl Traian Băsescu să se implice public în susținerea omului de afaceri Popoviciu și a Complexului imobiliar de la Băneasa; „Unde-i crima lui Popoviciu? Că a făcut o investiție de câteva miliarde în București? Se pare că asta e abordarea publică și cred că ea e foarte greșită.”, ne spune dl Băsescu; deci, noi, adică publicul, nu avem voie să formulăm concluzii pe baza unui raționament comun. Oricum, cel puțin două chestiuni financiare rămân neclarificate, anume apartamentul dobândit de Ioana Băsescu și afacerile imobiliare ale d-lui Mircea Băsescu de la Constanța. Inclusiv limbajul și atitudinea d-lui Mircea Băsescu față de unii reprezentanți ai mass-media sunt de natură a induce, cred eu, anumite „frisoane” în rândul electoratului român; este vorba de o aroganță fără precedent, aroganță ce pune Instituția Prezidențială într-o dificultate suplimentară; dacă fratele Președintelui lasă de înțeles că este oarecum intangibil și se află „la putere” for ever , care anume va fi atitudinea d-lui Traian Băsescu în situația în care va obține al doilea mandat la Cotroceni? Cine va avea curajul să emită o altă opinie decât cea a Președintelui? Cum va fi (sau ar putea fi?!) modificată Constituția României după 2010?
În ceea ce privește apartamentul deținut de d-ra Ioana, dl Băsescu este laconic: „Fiica mea are doar un apartament și o mansardă de pe urma divorțului”! Faptul că acel apartament costă circa 550.000 Euro fără TVA, că a fost achiziționat printr-o firmă pentru a se deduce TVA, că a mai necesitat finisaje de vreo 200.000 Euro, despre „amănunte” de acest tip nu se oferă nici o explicație. Dimpotrivă, fiind întrebat despre apartamentul d-rei Ioana, dl Băsescu eludează subiectul și spune că „Eu nu dau verdicte, nici cu privire la Penescu, Popoviciu sau Becali, dar se pare că sunt moguli care au intrat în trepidații…”.
Așadar, ar trebui să deducem că există o veritabilă campanie de presă împotriva familiei prezidențiale! Totuși, rămân zeci de „amănunte” neclarificate și care, în lipsa asumării unei răspunderi explicite din partea d-lui Băsescu, s-ar putea să fie sancționate prin votul electoratului român în luna decembrie a.c.! Ce atitudine va avea presa în lunile următoare față de subiectul invocat? Ce va spune electoratul român? Ce alte detalii și/sau mici „scandaluri” vor fi dezbătute public?