Vuvuzelele, acele trompete care îi exasperează pe telespectatorii ce urmăresc meciurile de la Cupa Mondială, sunt o adevărată mină de aur pentru întreprinzători și se bucură de mare succes în rândurile locuitorilor din China, informează AFP.
Vânzările de vuvuzele au explodat în China, la fel ca în întreaga lume, iar fabricile funcționează la capacitate maximă pentru a face față solicitărilor.
Potrivit cotidianului chinez Global Times, aproximativ 90 la sută din vuvuzelele sud-africane sunt produse în China. Grupul Jiying Plastic Product Corp., din provincia Zhejiang, a anunțat că a vândut peste un milion de vuvuzele în primele patru luni ale anului, majoritatea unor clienți din Africa de Sud. Iar comenzile continuă să vină.
„Preconizăm o producție de 300.000-500.000 de vuvuzele până la finalul Cupei Mondiale”, a declarat directorul Wu Yijun, directorul grupului care produce 37 de modele de vuvuzelă și vinde bucata cu 2 yuani (0,24 de euro).
Trompeta sud-africană este extrem de solicitată și pe piața internă chineză. „Din luna mai, am primit comenzi din China pentru aproximativ 150.000 de vuvuzele. Anterior, toate aceste trompete erau făcute pentru export. Nebunia Cupei Mondiale este în toi și sperăm că în acest an vom avea o cifră de afaceri cu peste sută la sută mai mare decât cea din 2009”, a precizat Wu.
Potrivit site-ului Huicong Plastic, care urmărește actualitatea industriei plasticului în orașul Chengai, specializată în fabricarea de jucării, fabricile locale produc „mai multe milioane de vuvuzele”.
„Sperăm că Africa de Sud va mai avea nevoie de vuvuzele și că se vor arăta interesate și alte țări, chiar și după Cupa Mondială”, au afirmat responsabili ai firmelor locale, citați de site-ul Huicong Plastic.
Pe site-ul chinez de licitații online Taobao, la unele anunțuri există și oferte de 20 de yuani pentru o vuvuzelă.