Vulpea la găini!

Dau curs hotărât sugestiei lui Tăriceanu („datorită crizei financiare din USA, românii își vor cumpăra proprietăți peste ocean”) și navighez pe internet, căutând eventualități acceptabile.
Nevastă-mea – că de aia există neveste – mă invită la prudență: încă n-am primit cei 20% mărire la pensie și, oricum, mai am de plătit 26 de rate la mașină, așa că n-ar trebui să mă grăbesc. Dar fierul trebuie bătut cât e cald, asta-i lecția ce ne-au dat-o procopsiții noștri, care au acționat vajnic în primele ceasuri de după revoluție („neatenția Dvs. și iuțeala mea de mână”); dacă nu s-ar fi trezit la vreme, nu s-ar lăfăi acum în vile la Ibiza, ci s-ar afla în stradă, cerând dreptul la o muncă decentă. De ce să nu profit de posibilitățile ivite în țara tuturor posibilităților? Ia să vedem: ar fi un ranch strașnic în California. Soața nu-i de acord: acolo-s cutremure și, dacă-ți iei domeniu la al doilea ocean, riști să-ți petreci week-end-urile în avion. În Connecticut bântuie tornade.
La New York, e-o înghesuială de mașini aproape ca-n București. În Ohio a crescut îngrijorător rata criminalității, a văzut ea pe net. Caut Wikipedia să verific dacă-i chiar așa și întâmplarea face să dau, în sfârșit, peste ceea ce căutam de mult: definiția Societății civile. Domeniu în care omenirea bâjbâie încă din veacul XVII, când componenta militară a statelor deținea rolul major în adoptarea oricărei decizii. (Paradoxal, cu cât a scăzut rolul armatei, a săltat cel al societății civile!) A încercat s-o definească Tocqueville în 1835, s-au străduit și Hegel, și Marx, degeaba. Cum spunea Pleșu: „este vorba despre o instituție care n-o putem defini (…) un concept care a devenit un fel de hopa-Mitică”. Vosganian crede că „elitele nebirocratice reprezintă Societatea civilă”, iar același Pleșu concede că ar constitui-o „suma cetățenilor responsabili”. Puse una lângă cealaltă, încercările de definire dau de bănuit: cei din birouri, indiferent unde și care (birocrații) ar fi… iresponsabili, în opoziție cronică cu „suma cetățenilor responsabili”!
Mai cutează o definire a sintagmei „Societate civilă” și Sergiu Tamaș, în „Dicționarul politic…” din 1993, numai că introduce și politicul în ecuație, ceea este, din toate punctele de vedere, inacceptabil. Să fi izbutit enciclopedia Wikipedia definirea exactă, imparțială și credibilă? Mira-m-aș, fiindcă potrivit precizărilor din subsolul paginii, este vorba de un „articol realizat cu acordul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile”. Adică, o auto-caracterizare, ce arată mai degrabă a combinație într-un plan de măsuri și un stat de funcțiuni. Se dau exemple de instituții ale Societății civile, între care „organizații politice” și „media”. Va să zică, o structură clădită din plecare pe ideea apolitismului („Societatea civilă este o noțiune care descrie forme asociative de tip apolitic” – spun civicii despre ei înșiși în Wikipedia) este constituită din… organizații politice! Poate avea un ONG dedicat ocrotirii găinilor în alcătuire regimente de vulpoi? Cum vine asta „forme asociative de tip apolitic” reprezentate de… „organizații politice? Ar râde și Gâgă! Și media ar fi o parte constitutivă – adică, totalitatea ziarelor, radiourilor și televiziunilor. Să zicem c-ar fi ele „forme asociative” (?), dar și… apolitice? În carnavalul la care participăm din 1989 încoace, mai toate gazetele încearcă să poarte masca apolitismului, dar de sub nimbul de îngeraș se ițesc coarne și cornițe de drac.
Adevărul este că Societatea civilă din România, reprezentată (?) de lideri auto-proclamați și de nimeni mandatați, încearcă să-i aroge și teoretic legitimitatea implicării în politic. Cum noi n-am avut personalități de talia unui Havel, Michnik, Kundera, care să poată vorbi autorizat în numele Societății civile, s-a instalat în postura de lideri cine și cum a vrut, spre a ne blagoslovi apoi cu al de Lis, Halaicu, Ciorbea, Constantinescu & comp. Același Pleșu exclamă: „nu se poate face Societate civilă cu indivizi care au descoperit dimensiunea civică abia atunci când lucrul acesta ar deveni modă sau subînțeles”. Și cât se poate de profitabil – am continua noi.