Cei doi tineri arestați duminică, după ce au fost prinși într-o benzinărie de pe raza municipiului Vatra Dornei, într-o mașină în care se aflau 32 de capsule cu 197 de grame de hașiș, vroiau să își facă o rețea de consumatori de droguri în tot județul, pentru a avea cui să-și distribuie stupefiantele aduse din Spania, au mărturisit, ieri, anchetatorii.
Din păcate pentru ei, planurile le-au fost stricate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava, care i-au prins în flagrant încă de la primul transport.
Cele 197 de grame de hașiș au fost aduse din Spania, în cursul zilei de sâmbătă, de Adrian Pătrașcu (21 de ani), din Gura Humorului.
După intrarea în țară, pe drum, i s-a alăturat și Emilian Manaj (23 de ani), din orașul Siret, care era și el, susțin anchetatorii, implicat în afacerea cu droguri.
Cei doi se pregăteau să vândă cele 32 de capsule, în momentul în care au fost luați pe sus de polițiști.
„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale, identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților”, se precizează într-un comunicat al BCCO Suceava.
Manaj și Pătrașcu sunt cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc, fără drept și deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu.





