Arest în renovare

Vremuri complicate pentru polițiștii suceveni, nevoiți să ducă arestații chiar și la Vrancea, Bistrița sau Mureș

Arestul IPJ Suceava este închis pentru renovare, iar lucrările vor mai dura cel puțin 6 luni de zile
Arestul IPJ Suceava este închis pentru renovare, iar lucrările vor mai dura cel puțin 6 luni de zile

Sucevenii care comit fapte ce impun emiterea de către judecători a unui mandat de arestare preventivă ori a unei mai simple rețineri pentru 24 de ore din partea procurorilor sunt ”plimbați” de polițiștii suceveni, sub escortă, pe distanțe uneori de sute de kilometri. Această situație complicată nu este una pe termen scurt pentru că arestul Poliției Suceava a intrat în renovare capitală, odată cu întreaga clădire a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, aflată lângă stadionul Areni.
Conducerea IPJ Suceava are greaua misiune ca în fiecare caz de privare de libertate să caute locuri libere prin centrele de arest din județele vecine. În unele situații misiunea este extrem de grea, când este vorba de dosare cu mulți arestați, în special în cauze privind traficanți de droguri, dar nu numai. Asta pentru că, evident, fiecare poliție județeană are un număr limitat de locuri în arest și îi are pe arestații preventiv de acolo.
În situațiile mai puțin problematice, sucevenii privați de libertate au ajuns în centrele de reținere de la Botoșani sau Iași, însă când nu este loc mai aproape s-a apelat și la centrele de reținere și arest preventiv de la IPJ Bistrița-Năsăud, Mureș și chiar Vrancea.
De precizat că este vorba de cei arestați preventiv și nu de condamnați, care ajung în Penitenciarul Botoșani, unde este pușcărie, și nu centru de arest preventiv.

  • Arestul a intrat în renovare de aproximativ 2 luni. 76 de arestați au fost deja încarcerați pe unde s-a putut

La solicitarea Monitorului de Suceava, comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a precizat că arestul a intrat în renovare în data de 13 mai, iar de atunci au fost 76 de persoane care au fost puse sub măsuri preventive și care au trebuit duse în arest, pe unde s-a găsit loc.
Ofițerul a dat asigurări că nu se pune problema ca din cauza acestei situații să se emită mai puține rețineri în arest decât se impune.
El a dat ca exemplu cazuri de șoferi reținuți 24 de ore pentru nereguli la regimul rutier în cazul cărora escorta a trebuit să îi ducă până pe la Mureș sau Bistrița.
Astfel, s-au constituit escorte și pe distanțe de peste 200 de kilometri, pentru câteva ore de reținere în arest efectivă.

Arestul IPJ Suceava este închis pentru renovare, iar lucrările vor mai dura cel puțin 6 luni de zile
Arestul IPJ Suceava este închis pentru renovare, iar lucrările vor mai dura cel puțin 6 luni de zile
  • Volumul de muncă al polițiștilor a crescut, fapt care îngreunează per ansamblu activitatea structurilor de poliție

În afară de cei arestați preventiv mai recent, polițiștii au de constituit escorte și cu privire la cei arestați de mai multă vreme, care trebuie aduși la instanță, pentru a fi audiați. Recordul este legat de 16 inculpați din dosarul procurorilor de la DIICOT Suceava privind două grupări de traficanți de droguri, care au fost aduși pentru audiere la Palatul de Justiție Suceava și apoi transportați înapoi în centrele de reținere în care sunt încarcerați.
Polițiștii care constituie aceste escorte pentru a duce persoanele private de libertate prin alte județe nu sunt chiar ușor de găsit, având în vedere că au de făcut o muncă suplimentară față de cea de rutină și evident că solicită apoi și timpul liber aferent, fapt care îngreunează per ansamblu activitatea structurilor de poliție.

  • Arestul de la Suceava ar putea redeveni funcțional în cel mai bun caz la începutul anului viitor

Având în vedere că finalizarea reabilitării arestului este o urgență, firma care lucrează și-a asumat ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2024, dar rămâne de văzut dacă se va putea încadra.
Restul clădirii Poliției Suceava ar urma să fie finalizată în vara anului viitor.
Scopul investiției de 4,7 milioane de euro de la IPJ Suceava îl reprezintă realizarea lucrărilor de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor (termoizolarea anvelopei și reabilitarea, modernizarea instalațiilor de încălzire/răcire, ventilare/climatizare, preparare apă caldă de consum și iluminat), prin care se urmărește reducerea consumurilor energetice, modernizarea instalațiilor electrice, instalarea unor sisteme de management energetic, precum și proiectarea și instalarea sistemelor de limitare și stingere a incendiilor și a instalațiilor de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu și împotriva efracției.
Lucrările se fac în cadrul unui proiect de investiții prin PNRR în valoare de peste 4.700.000 de euro.
Revenind strict la arestul Poliției Suceava, acesta va avea o capacitate de aproximativ 50 de locuri.

Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu solicită Guvernului să ia măsuri urgente pentru siguranța cetățenilor care au în case sisteme de alimentare cu gaze

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Au provocat accidente soldate cu câte cinci și trei morți, dar sunt cercetați în libertate și departe de sentințe care să le pedepsească inconștiența