România este competitivă în ceea ce privește soluțiile informatice și a atras interesul unor companii precum IBM, Oracle și HP, dar trebuie să se axeze în continuare pe dezvoltarea specialiștilor din domeniu, a declarat, marți, ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme.
„Aici trebuie să punem noi accentul, pe resursa umană de înaltă calificare în domeniul IT: programatori, analiști. (…) Ne bucurăm când cineva vine și investește în România și ne întristăm când pleacă”, a afirmat Vreme, întrebat ce măsuri poate lua Guvernul după ce Nokia a decis să se retragă din România.
Ministrul a adăugat că unele companii mari au deschis în România centre de dezvoltare, iar IBM, Oracle și HP vor activa în continuare pe piața locală.
„România este competitivă – și o spun cu toată responsabilitatea – din punctul de vedere al soluțiilor informatice, a analiștilor noștri. Valoarea adăugată este foarte mare pe acest domeniu”, a mai spus Vreme, prezent la International Digital Forum 2011, un eveniment dedicat industriei televiziunii digitale organizat marți și miercuri la București.
Nokia a anunțat, joi, că va închide fabrica de la Jucu, județul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare și reducere a costurilor, iar 2.200 de angajați își vor pierde locurile de muncă, deoarece unitățile de producție de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez.
Vreme a declarat pentru MEDIAFAX, după anunțul Nokia, că decizia grupului are o motivație economică și arată că trebuie urgentată punerea în practică a schemei de ajutor de stat pentru sectorul IT&C, care va convinge investitorii să rămână sau să dezvolte afaceri în România.
Grupul finlandez Nokia a început în februarie 2008 producția de telefoane mobile la fabrica din Jucu, investiția în fabrică ridicându-se la 60 de milioane de euro.