Postul Crăciunului era, în tradiția satelor românești, o perioadă calendaristică favorabilă desfășurării șezătorilor. Șezătoarea, ca activitate tradițională comunitară, era „o modalitate de a rupe monotonia scurgerii timpului pe întreaga perioadă a postului” și consta „în adunarea femeilor și fetelor după căderea nopții la casa unei gazde, cu scopul de a lucra mai multe ore împreună și de a petrece timpul în mod plăcut”.
„În grup sporul la lucru era mai mare, se putea toarce, coase, împleti sau scărmăna pene până noaptea târziu”
„Șezătorile – spune etnograful Mihai Camilar în lucrarea „Calendarul popular bucovinean” – se organizau din mai multe motive – în grup sporul la lucru era mai mare, se putea toarce, coase, împleti sau scărmăna pene până noaptea târziu – dar constituiau și un minunat prilej de trăire comunitară și chiar de dezghețare a relațiilor între indivizi”.
De la sat la sat, șezătorile aveau denumiri locale (clacă, adunătură, strânsură de femei…) și se organizau aproape în fiecare seară cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, precum și a sărbătorilor.
Când într-un sat erau mai multe astfel de întruniri deodată, importanța lor se rânduia după casa în care aveau loc și după prestigiul familiei respective.
Criteriul după care fetele intrau în șezătoare nu depindea de vârsta acestora, ci de seriozitatea și maturitatea de care dădeau dovadă.
Șezătorile erau totodată locuri în care tinerii învățau cântece, colinde și urături
Pentru atragerea flăcăilor la șezătoare, fetele făceau farmece, singure sau sub îndrumarea unor femei vârstnice.
„Aceste practici magice – scrie Mihai Camilar – se făceau cu ajutorul sitei, a șiragului de mărgele, cu mătura, când se rosteau diferite incantații, zicându-se că se «torceau flăcăii»”.
Monotonia lucrului era ruptă atunci când gazda aducea mâncare și băutură, când „limbile se dezlegau” și începeau să se rostească snoave și ghicitori.
Odată cu venirea flăcăilor (care umblau în cete de la o șezătoare la alta, însoțiți de muzicanți), lucrul era alternat cu muzica și cu jocul.
Șezătorile erau totodată locuri în care tinerii învățau cântece, colinde și urături.
