Dar când trebuie să se săvârșească parastasele? în “învățătura celor doisprezece Apostoli” se spune că trebuie să săvârșim parastasele la a treia zi, la a noua, la a patruzecea și la un an. Sfântul Isidor Felusiotul spune că se săvârșesc la a treia zi în amintirea învierii celei de a treia zi a Domnului; la a noua zi după numărul puterilor îngerești; la a patruzecea zi potrivit obiceiului din Vechiul Testament, deoarece și iudeii, atunci când a murit Moise l-au plâns patruzeci de zile.
Despre parastasele anuale, face referire Sfântul Grigorie Teologul în cuvântul pe care 1-a rostit la înmormântarea fratelui său Chesarie: “Pe unele le-am dat și pe altele le vom da prin cinstirile și pomenirile ce le oferim anual”.
Simbolism
Sfântul Simeon al Tesalonicului, în pomenirile la trei zile și nouă zile, vede alt simbolism. Pomenirea la trei zile se săvârșește pentru cel adormit, deoarece omul și-a luat ființa prin Sfânta Treime și deoarece, mutându-se, trebuie să se preschimbe și să se arate în vechea lui frumusețe în care a fost îmbrăcat înainte de călcarea poruncii sau poate în una și mai frumoasă. Cea de la nouă zile, pentru ca duhul acestuia, fără de trup fiind, să se împreuneze cu sfintele duhuri și cu îngerii în ceata lor, fiind asemenea lor după fire. Iar la patruzeci de zile se face pentru înălțarea Mântuitorului, care s-a săvârșit în această zi după înviere, ca și El înviind atunci să se înalte… și să întâmpine pe Judecătorul… Iar parastasele anuale propovăduiesc iarăși pe Sfânta Treime și se săvârșesc pentru cel adormit spre slava Ei, deoarece omul și-a luat ființa de la Sfânta Treime și iarăși dezlegat de trup tot spre Ea trebuie să se îndrepte… Sau pentru a dovedi că este nemuritor după suflet și că iarăși se va înnoi atunci când Ziditorul va voi să-i în vieze trupul său…”.
Când ne rugăm pentru cei adormiți
În “Mărturisirea de credință” a lui Mitrofan Critopulos se arată, așa cum am spus mai sus: “Ne rugăm pentru cei adormiți, pomenind pe Fiecare în parte în prima zi, în a treia, a noua, a douăzecea, a patruzecea, apoi la trei luni, la șase luni și, în sfârșit la un an; și de câte ori rudele celui ce a plecat vor să facă aceasta, nu sunt împiedicate. Dar și în fiecare sâmbătă din tot timpul anului se fac rugăciuni de către Biserică, pentru toti cei adormiți întru credință. Și aceasta se face în toate bisericile. Și ori de câte ori se săvârșește Sfânta Liturghie, totdeauna se pomenesc și aceștia”.
În afară de acestea Biserica noastră mai are două Sâmbete ale morților, în care se pomenesc toți drepții din Legea Veche și creștinii din toate vremurile.
Rânduieli
Prima Sâmbătă a morților, Sfinții Părinți au rânduit-o înaintea Duminicii înfricoșatei Judecăți (a lăsatului sec de carne). în această zi Biserica săvârșește parastase pentru fiii ei care au murit în pământ străin, în mare sau în pustie. Deoarece pentru aceștia nu s-au făcut parastase și au fost lipsiți de foloasele lor, dumnezeieștii Părinți, mișcați de iubirea de oameni au rânduit să se săvârșească parastase pentru toti cei adormiți, ca să fie cuprinși și cei cărora nu li s-au făcut parastase. Dar pentru care pricină Sfinții Părinți au ales această Sâmbătă? Deoarece au rânduit în următoarea zi pomenirea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, au găsit că este potrivit să fie pomenite și sufletele ca prin aceasta să-L roage pe înfricoșătorul Judecător să folosească obișnuita milostivire și să le așeze în odihna pe care le-a făgăduit-o.
Dragostea Bisericii noastre pentru întreg neamul omenesc
A doua Sâmbătă a morților este rânduită de Biserica noastră la nouă zile după înălțarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică în Sâmbăta dinaintea Cincizecimii. La acest parastas Biserica noastră pomenește pe toți drept credincioșii adormiți de la Adam până astăzi. Ea se roagă pentru aceștia și cere de la Hristos, Care S-a înălțat la ceruri și a șezut de-a dreapta Tatălui, să-i învrednicească ca în ceasul judecății să dea răspuns bun Celui Care va judeca tot pământul, să fie așezați de-a dreapta Lui, în bucurie, în partea drepților și în ceata luminoasă a sfinților și să se facă vrednici moștenitori ai împărăției Lui. Dar Biserica nu se roagă numai pentru creștini, deoarece de la Adam până la Hristos n-a fost nici un creștin, ci se roagă pentru toți oamenii.
În aceasta poate vedea oricine dragostea Bisericii noastre pentru întreg neamul omenesc.
Materiile necesare pentru săvârșirea parastasului
Lucrurile cele mai necesare pentru săvârșirea unui parastas sunt: prescura, vinul, tămâia, untdelemnul și lumânările, pe care credincioșii întotdeauna le-au adus pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Și toate acestea se aduc, deoarece rânduiala parastasului este strâns legată de Sfânta Liturghie. Slujba parastasului nu este numai o lucrare a oamenilor, ci mai ales a lui Hristos, căci de la El vom cere ajutor și acest ajutor ni-1 poate oferi numai prin Sfânta Liturghie. Și celelalte trebuie să se facă, dar ele nu sunt parastas, ci doar o un trisaghion, o rugăciune pentru odihna sufletului celui plecat dintre noi.
De aceea aducem la biserică prescura, vinul și pomelnicul cu numele celor pentru care sunt aduse aceste daruri.
Asupra acestui fel de pomenire insistă în mod deosebit Sfântul Simeon al Tesalonicului, accentuând marele folos pe care-l dobândește sufletul din săvârșirea Sfintei Liturghii. “A treia zi” (După adormirea celui pomenit.), – spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, “se face colivă din semințe de grâu și din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu. Dar ce simbolizează aceste roade? Ele arată că și omul este o sămânță, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul, iarăși va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viața ce va să fie și aducându-se viu și desăvârșit lui Hristos. Căci precum această sămânță se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare și aduce mult rod, tot astfel și omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăși va învia. Același lucru îl spune și Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor”.
Tradiția colivelor, încă de la mijlocul secolului al IV-lea
Acestea le spune Sfântul Simeon al Tesalonicului referitor la colivă și la celelalte care se folosesc pentru parastas, arătând totodată și simbolismul lor.
Această tradiție a colivelor se găsește încă de la mijlocul secolului al IV-lea. Până atunci se aduceau la sfintele parastase pâine și vin cu măsline, cu brânză sau cu orez.
Cei care primeau această milostenie rosteau: “fericită să le fie pomenirea” și de aceea se numeau “fericiți”.
Rămășițe ale acestor manifestări sunt și colăceii de astăzi pe care rudele celui adormit îi împart după parastas.
(fragment din Parastasele și folosul lor – Ierom. Benedict AGHIORITUL, Sursa: http://www.calauzaortodoxa.ro)
