– Din cauza ploilor din această primăvară, lucrările de construcție a trei case de tip familial, a celui de al doilea centru maternal din județ și a celui mai modern centru de recuperare din Moldova au fost „date peste cap”
– Deși toate aceste construcții, în valoare de aproape 500 de mii de euro, bani obținuți pe un program PHARE prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, trebuiau date „la cheie” la sfârșitul lunii iulie, stadiul lucrărilor sunt într-un stadiu incipient și s-a cerut o amânare de cel puțin o lună
Trei case de tip familial, un centru maternal și un centru de recuperare – „la cheie” până la sfârșitul lui iulie. Așa era prevăzut în proiectul PHARE de 500 de mii de euro obținut de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, la începutul lui decembrie 2004, numai că primăvara ploioasă a „încurcat ițele” constructorului, și a făcut ca lucrările să se prelungească până după luna august. Cele trei case de tip familial se construiesc în localitățile Ipotești, Adâncata și Mihoveni, pe terenurile puse la dispoziție de primăriile din aceste comune, unde vor fi mutați 32 de copii din Centrul „Sfânta Maria” Suceava, care este în curs de desființare. În acest centru se află 52 de copii cu handicap mediu și grav, cu dizabilități multiple, dar șase dintre ei vor fi reintegrați în familia naturală. Alți 14 copii care provin din acest centru vor fi dați în asistență maternală, aceștia fiind specializați tot cu bani de pe acest proiect.
O altă construcție extrem de necesară în sistemul de protecție sucevean, care ar fi trebuit să-și deschidă porțile în iulie, este cel de-al doilea centru maternal din județ, care se construiește la Gura Humorului. Și în acest caz, terenul pe care se ridică construcția a fost donat de Primărie, urmând ca centrul maternal să găzduiască zece cupluri de mame – copii, aflate în situație de risc, toate din zona Gura Humorului. În centru maternal mamele nou născuților sau viitoarele mame aflate în situații de risc vor primi consiliere, ajutor material și pot sta aici pe o perioadă de maxim șase luni, timp în care ar trebui să-și rezolve problemele care pun în pericol viața copilului lor.
Centrul de recuperare ce va fi construit în apropiere de actualul sediu al Direcției de Asistență Socială Suceava a fost anunțat, la data obținerii proiectului, cu „surle și trâmbițe”. Din păcate, lucrările încă nu au fost demarate, dar până la sfârșitul lui august clădirea trebuie să devină funcționabilă. În acest centru vor avea acces atât copii din sistemul de protecție, cât și din comunitate. În perioada 2004-2006, 15 familii cu copii cu nevoi speciale au primit, timp de un an de zile, un fond de urgență în valoare de peste 1,5 milioane de lei vechi pentru fiecare familie, bani obținuți tot pe acest proiect PHARE. Coordonatorul proiectului, Tiberiu Rotaru, ne-a „liniștit” că nu se va întârzia prea mult cu lucrările la cele cinci construcții, pentru că, spune el, „clădirile se execută din materiale ușoare, iar ridicarea uneia dintre ele nu durează mai mult de două – trei săptămâni. Mai mult va dura săpatul fundației. Sperăm ca vremea să țină cu noi, măcar de acum în colo, pentru ca firma de construcție să-și poată face datoria, și să ducem la bun sfârșit acest proiect”. Tot el ne-a mai sus că în acest an nu există nici o linie de finanțare pentru autoritățile publice – gen Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, ceea ce ne face, cu atât mai mult, să sperăm ca măcar proiectele în derulare să fie finalizate.





