Vreme de beție televizată



Cred că un divorț ale lui Emem Stoica ar fi aur pentru emisiunile astea de tarabă ale televizionarilor noștri, ceea ce nu ne dorim nici noi. Dar cine iese din sfera de interes a acestui ins se pricopsește cu cel mai rău adversar rău la mațe. Atât i-a trebuit lui Dan Petrescu, omul pe care îl ridica în slăvi anul trecut. Superprofesionist, cel mai bun antrenor alături de care a lucrat, prieten, caracter adevărat etc… Îi lua apărarea, ba îi ținea și isonul, și când acesta făcea giumbușlucuri pe marginea terenului. Acum ar fi căzut în penibil dacă îl renega complet, numai că nu s-a sfiit să-i ia soclul la lovituri de târnăcop după plecarea Bursucului la ruși. S-a dus în emisiunea teve a unui ziarist dedicat pentru fotbal, numai fotbal, nimic altceva decât fotbal, și a vorbit despre tactică. Așa cum o înțelege el. Dar care ar fi până la urmă vina lui Petrescu? Cică ar fi jignit clubul Unirea cu o ofertă de 500.000 de Euro pentru Bilașco! Haida-de, și-a permis așa ceva?! Păi abia aștept să văd pe o ofertă mai puțin jignitoare pe adresa acestui atacant aflat în pragul celor 30 de ani. Apoi, Petrescu și-ar fi făcut prea discret bagajele. Probabil trebuia să organizeze despărțire lacrimogenă, cu maneliști tânguițători. Pentru alte ziceri ale domnului în cauză, referitoare la Liverpool, s-au mai sesizat și alții și l-au pus la colț prin ziare.
La un alt post cu profil sportiv, am dat peste emisiunea lui Robert Niță, cel care era bun iar acum a ajuns să-l vadă ceva mai mult public decât nimeni. Ca un copil care recită de bine pe scenă, a avut grijă să nu-l supere pe invitatul de marcă înregistrată, nea Mitică Ligagiul. Între altele, acesta spunea că ar putea oricând să iasă la pensie, fiindcă „are anii”. Mai devale ne-a arătat și că anii ăia atârnă greu, când și-a dat cu părerea despre tragerea la sorți pentru „europene”, spunând că trebuie să fim mulțumiți fiindcă, de exemplu, în grupa cu Spania și Cehia n-am fi avut nici o șansă. Alo, domnu’ de la Ligă, Cehia a fost cu noi în urna a doua! Mata mănânci înghețata și vrei s-o mai ai și-n frigider?!