Vreme caniculară în toată țara până mâine



Vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, până miercuri, potrivit meteorologilor, care prognozează temperaturi de până la 36 de grade Celsius.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, temperaturile au ajuns, în cursul zilei de ieri, până la 36 de grade Celsius în Banat, la 33 de grade în Moldova, 32 în Dobrogea, 31 în Transilvania și 29 de grade în Maramureș.
Prognoza meteorologică din intervalul 7 iulie, ora 10.00 – 8 iulie, ora 9.00, din raportul Ministerului Mediului, arată că temperaturile maxime vor fi cuprinse, în intervalul respectiv, între 26 și 34 de grade, ușor mai ridicat în sud-vest, iar cele minime, între 10 și 22 de grade, ușor mai ridicate pe litoral.
Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, în regiunile vestice și nord-vestice, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80, local în vestul Banatului.
La București, temperatura maximă va fi, în intervalul amintit, de 33, 34 de grade, iar minima de 17, 18 grade Celsius.
Administrația Națională de Meteorologie prognozează, pentru astăzi, temperaturi între 23 și 36 de grade, iar mâine, maximele vor fi între 23 și 33 de grade.