Vrei, nu vrei, bea, Românio, agheasmă!

Oare numeroșii parlamentari, cam 600 la număr, cum de nu realizează de ce încrederea populației în Parlament a scăzut la doar 15%? Prin iunie, ca și cum ar fi votat toate legile de care țara are nevoie, s-au grăbit să voteze o lege a Pensiilor speciale ce li s-ar cuveni.
Pensii de mii de lei, în fond tot indemnizații nesimțite, fiind umflate și înmulțite cu numărul de mandate în care au dormit și profitat de indemnizațiile grase, mașină la scară, cazare și drumuri acasă decontate, bașca excursii în locuri exotice. Toate pe banii contribuabilului. Mai toată presa a criticat obrăznicia și nesimțirea parlamentarilor.
Cu toate că miercuri a fost înregistrată cea mai rece dimineață din această toamna, politicienii tot încinși sunt. Dovadă în acest sens a stat unul dintre subiectele care s-au aflat pe ordinea de zi a Parlamentului, deputații și senatorii reunindu-se în plen pentru a discuta și reexamina Legea pensiilor speciale pentru parlamentari. Totul în mare secret.
Problema este că, indiferent de ceea ce s-ar întâmpla în această țară, și se întâmplă multe, cei care poartă eticheta de politician tot la ei se gândesc, iar atunci când e nevoie de un front comun sau de o opinie unitară pe un subiect considerat fierbinte, fie rezultatul nu este cel scontat, fie soluțiile sunt transmise pe mai multe voci. În ultimul caz, un exemplu poate fi problema refugiaților, una care arde, la propriu, în mai toate statele europene. În România, informațiile care curg pe această temă, fiind dintre cele mai diverse și controversate, cât să-i lase pe românii de rând cu ochii în ceață și să înțeleagă fiecare ce poate.
România este un fel de cățeluș pe care Comisia Europeană îl pune să latre, să facă tumbe, să execute ore de pază, să se gudure, să întindă lăbuța. Da, Comisia Europeană este noul Dumnezeu al României, organismul care gândește în locul nostru, ia decizii în locul nostru, ne îndrumă, ne învață si ne dă povață. Icoanele cu sfinți atârnate în biserici sunt deșuete; ar trebui să le înlocuim cu imagini în care apar eminențele cenușii din Comisia Europeană, un sobor de comisari cu priviri pline de dojană revărsate peste enoriași. Vrei, nu vrei, bea, Românio, fato, agheasmă: ia 4.646 de refugiați și spală-te pe cap cu ei. România, fată ascultătoare, cu năframa trasă pe frunte, nu crâcnește, ci spune “Să trăiți, am înțeles!” Or fi citit comisarii ăia europeni pe undeva ce popor ospitalier sunt românii și s-au gândit că e păcat să se risipească în negura egoismului așa bunătate de valență naturală. E adevărat, facem parte dintr-o mare familie europeană (nu contează că suntem un fel tomberon către care sunt dirijate produse îndoielnice), dar atunci când am semnat actele de cununie nu cred că ne-am pus iscălitura pe vreo hârțoagă prin care ne-am vândut și demnitatea. Totuși, am devenit niște executanți penibili și semănăm din ce în ce mai mult cu o colonie. Asta e dacă am fost fraieri și nu am deschis ochii la timp.
Dacă s-ar vorbi pe o singură voce în Parlament, situația ar fi cu totul alta! Numai că orgoliile nu-i vor lasă niciodată pe politicieni să gândească lucid. Contaminați mereu cu ideea de competiție în speranța de a pune mâna pe putere, cu orice chip, niciodată aceștia nu vor accepta să facă front comun. Duplicitari, vor face tot ceea ce și-au propus pentru că, nu-i așa, scopul scuză mijloacele!