Adică de ce n-am avea fiecare o conexiune mai profundă cu propria spiritualitate, când cheia se află la îndemâna tuturor și demersul nu-i chiar așa de complicat? Există zeci de cărți cât cărămida care-ți îngăduie accesul în practica magiei: doar să vrei și poți ajunge făr-de limite într-un mirific univers până acum tăinuit și zăvorât doar din pricina propriei noastre indolențe. Dacă poți trece peste subtilitățile prea apăsate (de tipul diferenței metodologice esențiale între blesteme și blestemuri), ți se deschid toate cele șapte titluri de vrăji cunoscute și capeți nu numai liber acces, ci și posibilitatea concretă de a cotrobăi nestăvilit printre destinele tale și ale altora. Ai sprijinul unor edituri realmente serioase, ori numai bănuit serioase, prin grația cărora ajunge în librării din ce în ce mai multă (cum să-i spun altfel?) literatură „de gen”. Pe care s-ar cuveni, totuși, să n-o tratăm cu respingere în bloc, fiindcă sunt și cărți care iau în serios și susțin anatema lui Nicodim Arghiroritul („Vrăjitoria, și albă, și neagră, este una dintre căile cele mai sigure către pierderea sufletului”), precum și altele… altfel.
Din păcate, marea majoritate consideră magia, fie albă (cea „pozitivă”), fie neagră (cea distrugătoare), un „aspect intrinsec al existenței noastre zilnice”, cu benefice efecte „luminătoare a căii către o conexiune mai profundă cu propria noastră spiritualitate.” Nu sună chiar rău! Firește, e dreptul fiecăruia să creadă și să susțină ceea ce poftește, precum și al editurilor să tipărească ce cred de cuviință, dar una-s Descântecele lui Simion Florea Marian și alta Secretele magiei mele – rotunjite în pagină de Cireșica (?). Pare totuși bizar că instituții editoriale de real prestigiu („Polirom” de pildă, care a publicat opul „Magia neagră și vrăjitoria – despre facerea și desfacerea vrăjilor”) sau, oricum, onorabile („Paralela 45” – cu „Școala de magie”, „Nemira” cu „Carte de vrăji” ș.a.) se-nscriu cu veselie într-un trend ce pare întâi de toate animat de perspectivele financiare sigure și lesnicioase.
Când am înființat, în 1968, Editura „Junimea”, am fost mustrat public de către președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu, pentru că în grupul primelor 10 cărți junimiste am inclus și o lucrare a lui Connan Doyle (Câinele din Baskerville): „Nu pentru cărți polițiste s-a înființat o editură la Iași!” Rezon, numai că „Junimea” s-a autofinanțat de la bun început și era întrutotul necesară susținerea inițială a unei cărți de mare tiraj – numai că una-i să tipărești o lucrare devenită clasică a unui autor prezent în toate bibliotecile lumii, și alta-i să editezi în proporție de masă, fără precizarea autorului și editurii, cartea „Cristina, cea cu vrăjile care apropie iubiții”.
Se citează din belșug titluri și autori din străinătate (or fi reale toate?) poate rezonante în lumea lumilor lor, ca și necunoscute la noi, bine asezonate cu ceva nume autohtone de greutatea „tăticului” Dan Silviu Boierescu, cel care, semnificativ, a condus revista Playboy România, și-i prezentat ca „scriitor, editor și critic literar român autor a 190 de titluri publicistice”. Adevăru-i că acest gen de carte a avut și are statornic interes (ceea ce nu-i numaidecât și semn al unui cine știe ce câștig intelectual!), în pofida unor prețuri de-a dreptul astronomice. Sume de câte 2000 de lei apar frecvent în ofertele cărților de magie oferite de librari tenaci, chiar dacă-i adesea uitată menționarea editurii, uneori și a autorului, ca să nu mai vorbesc de copyright și ISBN. Costă, dar se zice că merită, câtă vreme obții prilejul să determini și-n bine și-n rău viețile concetățenilor!
Ceva nu-ți place? Primești o listă de sudalme nimicitoare, de genul „Iubita să te lase cu crabi!” (?), „Să-ți devină găinile Emus și să li se dărâme poiata!”, „Să nu te poți opri din tocatul la tobe!”, să devii bâlbâit, „să-ți ajungă și degetele, și creierul jeleu”. Alt rând de blesteme verificate este catalogat alfabetic: ar fi vorba despre anteoculație (transformă părul țintei în coarne), Fero Verto (transformă animalele în potire cu apă), langlock (lipește limba subiectului de cerul gurii), Slusylus erecto (victima va vomita melci timp de zece minute), iar Wingardinum permite și levitația! (Nu pot fi recomandate decât amenințări verificate din vechime, astăzi ți s-ar ura uscarea bateriei pacemakerului, explodarea termostatului, rămânerea făr-de TikTok și alte nenorociri proprii veacului nostru)
Oricum, ți se oferă formula minune cu care să-l izgonești pe cel rău, și mai ai nevoie până la victorie doar de un strop de karma. De n-o afli de la început, nu te descuraja, caut-o sârguincios, cu credință și speranță, că-n cele din urmă o să-ți apară-n palmă.
Profesia de vrăjitor pare a fi tot mai primejduită de știința acestor făcători de cărți „tehnice” care le copleșesc domeniul, așa că încearcă să iasă și ei de sub semnul improvizației și amatorismului, ordonându-se științific și riguros compartimentat pe direcții de acțiune. Tendința este să dispară vrăjitorul generalist, competențele urmând a fi partajate între confrați specializați pe domenii tot mai înguste și mai specioase. Ăsta fiind, de altfel, trendul întregii științe a veacului, chemată spre cercetare și cunoaștere tot mai „ascuțită” și mai aplicată.
Medicina, de pildă, ne va putea oferi curând prestații specializate în chirurgia degetului mic ori în patologia nării stângi. Cum nu te duci la pediatru când te dor măselele, tot așa n-o să apelezi la o exorcistă ca să-ți întoarcă iubitul. A intrat în declin calificarea de vrăjitor generalist, deși, datorită inerției, încă mai pâlpâie. Ceva mai demult (nu știu dacă au rezistat cu toții) profețeau Ioana („vocea cea mai puternică din România, rezolvă orice problemă garantat”), Amalia („fiica reginei Maria Campina, apărută la Antena 1, rezolvă orice problemă”). Specializările avansate implică, desigur, cunoștințe și puteri în zone strict delimitate, cum ar fi dramele amoroase („Cristina apropie iubit de iubit”, Sonya „apropie iubiții”).
Cum lumea se grăbește, celeritatea actului ocult se asigură mai nou prin telefon, în maximum 24 de ore (Maria, Daiana, Florica & comp.).
Gura cea slobodă a lumii grăiește și despre solicitări… guvernamentale de servicii vrăjitorești, mai ales în perioada campaniilor electorale! S-o credem? Este la vedere, de departe, și un inexplicabil proces protecționist: n-avem vrăjitori bărbați! Păi, de ce? ONG-urile de ce nu protestează? Nu-i asta culmea discriminării? O fi femeia, născută din coasta lui Adam, mai implicată, prin însăși alcătuirea ei, în subterane lucrături demoniace? Pe de altă parte, o cercetare recentă arată că recurg la serviciile vrăjitoarelor femeile (tot femeile!) cele mai… bisericoase! Altfel spus, este chemat în ajutor supranaturalul, fără a se ține seama că, odată ce l-ai invocat pe diavol, te lepezi de Hristos! Și asta în pofida faptului că, oricum, învățăturile Bisericii dezvăluie flagranta neputința lui Ucigă-l Toaca. Spunea Ioan Gură de Aur: „Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrăjitorii și fermecătorii care le slujeau lor, de beșicuțele și bubele date de Moise în Egipt, iar pe tine or să te vindece? Și dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?”
Cum se spune în conferințele de presă, bună întrebare!
