Vox populi

Octombrie este cea mai mofluză lună a anului: nici lae, nici bălaie. N-avem încotro, „până nu trece iarna, primăvară nu se face” – asta zis-a Tudor Vladimirescu, reamintind că grija precede negrija și de nu treci pragul, n-ajungi nicăieri. În postata noastră românească nimic nu-i limpede, nicio bucurie nu-i dusă până la capăt și nimeni n-are parte de siguranța tihnită a zilei de mâine. Așa au trăit românii de când se știu, iar eterna căutare a siguranței dă, cum se știe, nesiguranța. Lincoln credea că a aflat remediul universal: „Lăsați-i pe oameni să vadă adevărul și țara va fi în siguranță”. Dar cine să ne lase, că roiesc sondajele? Vara s-a dus iremediabil, războiul din preajmă (și nu numai) lasă ciudata senzație a unei apropiate acute dramatice și definitive. Dea Domnul să nu se întâmple!
Deocamdată, constat că victorioasa Lună a Recoltei s-a transformat în Luna Sondajelor: săptămână de săptămână, altă rafală de „cercetări” cu zecimale în coadă (dau impresia de autenticitate) izvodesc parascovenii pe care, cum e mai rău, nu știi sigur nici să le crezi, nici să le treci la capitolul gogoașă electorală. Da-i bine să se știe că, precum atâtea alte începuturi românești, și primul sondaj de opinie s-a născut la Iași. Cel puțin așa rezultă din cartea lui Rudof Suțu „Iașii de odinioară” (1928), unde se publică sondajul ieșean descoperit în 1880. Îl consider primul pentru simplul fapt că altul mai vechi nu s-a aflat – cel puțin până acum.
E sigur că strămoșii simțeau și ei acut nevoia unor informații care să-i scoată cumva din matca opiniei banale și comune, și-și construiseră propria lor ciotcă de informatori, dar una-i una, alta-i alta: sondajul lasă impresia de opinie colectivă, are prestanța unică a „zisei poporului”, iar ei trebuiau să se rezume în loc de „vox populi” la șoapta contra cost a cutărui șoptitor „de bine”. Cel mai bine pus la punct serviciu personal de informații, care, însă, nu ținea deloc seama de cei „proști, dar mulți”, l-a avut „Duduca” Elena Lupescu; astfel de servicii aveau și Titulescu, Maniu, demisul Cristescu, până și Patriarhul…
Avem toată siguranța că cel dintâi sondaj românesc n-a fost măsluit – n-avea miză politică. Dacă luăm de bune spusele lui Suțu, Iașiul era, pe atunci, o filială a raiului pe pământ: „Se trăia bine, căci se răsplătea îndeajuns munca (se poate și fără sindicate? – n.n.). Se trăia larg, se trăia bine (și încă nu venise îndemnul lui Băsescu! – n.n.), fiecare cetățean al acestui târg, cu puținul ce-l avea (probabil, salariul minim pe economie, n.n.), trăia mai în belșug decât astăzi, cu averile pe care le vedem la unul și la altul (atenție! – n.n.) adunate într-o noapte, Dumnezeu știe cum, curat, în orice caz, nu.” Nu vă lăsați înșelați de acuta actualitate a observației – a fost scrisă în 1928!
Sondajul din Albumul descoperit de Suțu arată, în urbe, preocupări ceva mai înalte decât atestă consultările publice de astăzi, fiind interesat de eternul uman, nu de procentajele cutărui politicastru. Acolo sunt înșiruite întrebările adresate nu oricui, la întâmplare, ci unor personalități emblematice pentru „fixonomia” târgului și epocii. Întrebarea „de ce ți-e frică mai mult?” n-avea în vedere, pe atunci, încălzirea globală, amenințarea Al Qaida, nici măcar inflația, drept pentru care cuconița Eugenia Drossu își permite să răspundă franc și ingenuu: „Mă tem să dansez cotilionul cu un om prost.” Alt răspuns: „Mi-e frică de cei răi și proști.” Clar: pe atunci, lumea se temea, înainte de orice, de prostie – spaimă care, în zilele noastre, s-a mai atenuat, intervenind obișnuința și toleranța.
Un personaj bine cunoscut în high-life-ul ieșean, Al. Scorțescu, oferă alt răspuns aceleiași întrebări: „Mă tem de fatalitate!” (Avea și de ce – peste câțiva ani, s-a împușcat în grădina Copou.) Urmează o întrebare cheie: „Ce calități preferați la bărbați?” Ieșencele răspund: „mândria, spiritul, bunele maniere, respectul față de femeie, dezinteresul, franchețea”. Nicio vorbă despre bani, moșii, avere. Să fi fost stră-stră-străbunicele noastre chiar sincere? Parcă n-aș prea crede… Calități prețuite la femei: „răbdarea, gingășia, demnitatea, pasiunea” – zic bărbații la 1880. Total depășiți: acum contează look-ul, casa-mașina-slujba, de preferat în sectorul bancar, engleza, computereala, spiritul întreprinzător, dimensiunile stas în centimetri, arta economisirii, cardul bancar, statura politică…
Ce greșeli ar ierta bărbații? Nu mai înșirăm numele respondenților (cu rezonanță în epocă), ci doar opiniile exprimate: „greșelile tinereții, greșelile făcute dintr-un exces de bunătate.” Ce greșeli n-ar ierta femeile? „Egoismul, falsitatea, vulgaritatea, ipocrizia.” Câtă despletire de romantism! De altfel, chiar Suțu oftează: „S-a dus poezia acelor clipe! După 30-40 de ani trecuți de atunci, n-a mai rămas decât amintirea…” Ce să mai spunem acum, după trecerea atâtor decenii? Țăndări! O singură certitudine: dacă întrebările de atunci s-ar pune acum, răspunsurile ar fi cu totul altfel.
Alte vremuri, alte maniere…