Am mai scris în câteva rânduri că presa noastră își închipuie că joacă un rol mai mare decât e cazul. Participarea politică directă fiind restrânsă, tot ce rămâne vizibil este un spectacol mediatic. Exiști dacă te vezi la televizor. Asta au reținut consultanți politici de mare succes și sumar școlarizați. Asta proclamă jurnaliști de mare influență care au învățat meserie la universitatea Cristoiu.
De fapt, teoriile serioase asupra votului arată că presa e doar unul dintre cercurile de formare a opțiunii electorale, și nici măcar unul dintre cele de primă importanță. Familia, cercul de prieteni, colegii, contactul direct cu partidele sunt mai importante. Doar că acestea sunt greu de măsurat. Trebuie să faci cercetare de profunzime, să combini sondaje cu metode calitative. Știu puțini oameni în România capabili să facă așa ceva. Și nici aceia nu sunt utilizați. E scump și cei mai mulți politicieni nici nu știu că au nevoie de așa ceva. În schimb eu primesc în e-mail oferte cu servicii de monitorizare media. Este o piață nebună de făcut grafice cu cine, cum, câte minute și unde a apărut la TV. Se fac calcule complicate cu câți centimetri a ocupat fiecare lider prin ziare. Inutilități scumpe, zorzoane mediatice. Euroalegerile au confirmat-o din plin.
Săracul Cosmin Gușă a dormit prin studiourile TV, era peste tot. Liderul PIN este o ființă catodică, trăiește în televizor. Dar tot el poate să devină studiu de caz pentru lipsa de impact a televiziunii în alegeri. Și nu este singurul. Băsescu avea dreptate când a spus poanta cu Voiculescu care are cinci televiziuni și 2%. El pare mare lider politic la televiziunile sale. În alegeri nu a fost niciodată măcar aproape de prag. De fapt, singurul motiv pentru care Voiculescu a existat în politică este că alții au crezut în puterea televiziunii. Năstase și PSD au cumpărat graficele cu liniuțe-apariții-TV și au crezut că așa pot câștiga alegerile. Dan Voiculescu este puternic doar în măsura în care alți politicieni cred că Antenele sale sunt puternice și se aliază cu el. Dacă ceilalți politicieni l-ar lăsa să fie doar patron de televiziune și nu i-ar băga în seamă pretențiile politice, atunci Voiculescu nu ar conta în Parlament.
Un alt caz este Gigi Becali. El a învățat că nu poți câștiga alegerile cumpărând voturile ca la piață. Dan Pavel avea probabil dreptate atunci când spunea că Becali este cel mai important filantrop din România. Acum, că s-au certat și a ajuns la concluzia că Becali e un ignorant, poate Pavel observă și că fostul său șef distribuie banii în mod aberant, la nevoiașii care se întâmplă să fie pe lângă el când apar camerele TV. E cel mai bogat român, deci cel mai puternic, zice el. Nu e chiar așa. Motivul e simplu: voturile se pot cumpăra, dar sunt prea scumpe. La câți bani a pompat în politică, Becali a obținut prea puțin. A câștigat însă undeva. PNG a obținut 60% în Vadu Rosca, satul devastat de inundații și reconstruit pe banii lui Gigi Becali. Rezultă câteva sute de mii de dolari (poate mai mult) cheltuite pentru câteva sute de voturi. România e o țară mare, nu e Malta, și la prețul acesta nici măcar Bill Gates nu ar putea câștiga alegerile cu banii jos, darămite un bogătaș cu probleme de cash-flow ca Becali.
