Votul de duminică, un subiect de meditație

E joi, înainte de duminica alegerilor locale. Campania electorală e pe ultima sută de metri. Nici nu știu dacă să mă bucur că se termină sau să mă întristez că abia încep alți patru ani pe care trebuie să-i acceptăm așa cum vor fi, cu resemnare, că doar noi i-am votat. Îmi spunea cineva că, în calendarul chinezesc, 2016 e anul Maimuței, iar asta înseamnă că dacă vom trece peste el fără mari necazuri, să zicem mersi. Electoral vorbind sigur e o cumpănă. Fără să mă gândesc cine ar putea câștiga aceste alegeri, mă uit la ofertă și mi-e teribil de greu. Îmi amintesc cu angoasă de anul 2000, când am avut de ales la prezidențiale între Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. De-atunci, oricât m-aș îmbărbăta că am avut totuși curaj să fac alegerea pe care am făcut-o, nu mă pot împăca cu mine însămi. De-atunci, nu mai accept că răul cel mai mic e cea mai bună variantă. În ultimii ani, mai ales în Capitală, mișcarea antipoliticieni s-a întețit; parcă și evenimentele au dus lucrurile în direcția asta. Au apărut figuri noi, militanți pentru o administrație corectă, neafiliați unor partide politice. Dintre ei s-au născut candidați independenți. Buni sau răi, într-un fel, opțiunile electoratului s-au diversificat. La Suceava, ioc. Inițiativele personale, societatea civilă nu există. Aici se rescrie aceeași istorie, la nesfârșit. Partidele se bat pentru primării și locuri în consilii, cu aceiași candidați, cu aceleași promisiuni, cu aceleași texte și cu aceleași șanse. Ce se estimează, greu de spus. Nu avem sondaje profesioniste, nu avem estimări științifice. Opinia generală are, desigur, intuiția ei, iar lumea vorbește, își dă cu părerea. Orice variantă e deprimantă. Încerc să nu mă mai gândesc la candidați, ci la electori. Până la urmă, duminică, la mâna lor suntem. Citesc în presă despre un material făcut de Hotnews: 14 persoane din București intervievate pe stradă în legătură cu votul de duminică. Jumătate nu știu în care duminică, pe ce dată au loc. Nouă dintre ei habar n-au dacă se desfășoară în două sau într-un singur tur. Rugați să numească 4 candidați la Primăria Capitalei, doar 3 intervievați au reușit acest lucru, iar la primăriile de sector nu au putut numi nici un candidat. Cele mai multe răspunsuri au fost de genul: „nu știu”, „m-ați luat pe nepregătite”, „nu mă pricep” sau chiar „nu mă interesează”. Nu văd nici un motiv pentru care electorii suceveni ar fi altfel decât bucureștenii. Suntem cu toții pe același calapod. Și-apoi mă-ntreb: dacă nu știi, nu ești pregătit, nu te pricepi sau nu te interesează, de ce mergi, omule, la vot? Nu e obligatoriu și nu te amendează nimeni dacă absentezi. Încerc, așadar, să nu mă mai gândesc nici la candidați, nici la electori, ca să nu intru în depresie. Și-atunci, la ce, Doamne iartă-mă, să mă gândesc acum, înaintea duminicii alegerilor?