Votul ascultării

Spre deosebire de călugări, mirenii nu depun votul ascultării. Viața călugărească este marcată de cele trei voturi: al ascultării, al fecioriei, al sărăciei. Votul ascultării se poate ține în familie? Votul sărăciei sigur se poate ține. Votul fecioriei, numai ca și păstrare a curăției familiei. Dar votul ascultării, care e considerat cel mai mare de către Părinți, și-l poate lua mireanul? Față de cine? Față de legile lui Dumnezeu. Ascultare este pentru împodobirea familiei lui. Nu ca să-ți tai voia, cum se taie voia în monahism, ca să nu progreseze patima mândriei. Mireanul să facă ascultare de duhovnic, căci duhovnicul îi dă acele ascultări care sunt pentru folosul familiei. Iar la călugărie e altceva. Îți taie voia ca să nu poată progresa egoismul, că asta e cea mai mare armă a satanei, nu numai pentru călugări, ci și pentru mireni: să instaleze în suflet egoismul. Omul prins de egoism nu mai are nici o judecată adevărată. Dacă egoismul s-a instalat în mintea ta, atunci numai ce zici tu, aceea-i bun. Și-acuma satana, duhul cel rău, te învață, îți șoptește la ureche numai cele rele. Și tu spui că așa-i bine, ce fac eu e bine. Asta înseamnă egoismul. Sau mândria. Și patima aceasta o vede vrăjmașul. De aceea a căzut el din cer. De aceea se osârduiește cu toată tăria lui să instaleze în sufletul fiecăruia din noi egoismul: „EU fac ce știu, nu ce mă învață altul!”. Asta e palma cea mai puternică a vrăjmașului. Asta și la mănăstire, și în lume.
Cum trebuie să facă soții ascultare de duhovnic în problemele de familie, ne întrebăm de multe ori? Bine, duhovnicul nu poate fi ca la mănăstire, tot timpul lângă tine, să vadă cum te miști și să-ți spună: „Fă aia”, tu să-i ceri: „Părinte, binecuvântează să fac asta…”
…Nu, nu, nu! Acele chestiuni de familie între dânșii se discută; adică să nu vorbească urât unul cu altul, ca să se irite; să n-ajungă în tribunale, că de la tribunale, ce vine? De-acum despărțire, bătaie… Nu!… De-aceea trebuie să fie blânzi unul cu altul. Chiar dacă a greșit soțul sau soția, celălalt e dator să-l sfătuiască, nu să-l ocărască, că nu rabdă celălalt să fie ocărât, nu-i așa? Să aibă dreapta socoteală, să-l sfătuiască, ca singur să cunoască greșeala, și-atunci se-ndreaptă lucrurile.
Ascultarea e lege între dânșii; dacă nu se ascultă unul pe altul, nu pot să trăiască. Nu se poate altfel. Adică se sfătuiesc ce-i de făcut: „cutare, cutare”, se sfătuiesc. Aceea-i ascultarea unuia față de altul. Ca să fie pace, întâi se sfătuiesc, ca să nu ajungă la neînțelegeri. De aceea, te sfătuiești, întâi: „uite, să facem lucrarea cutare”; și-acuma, hai la discuție, poate nu e bine, până când te hotărăști, ca să fie de acord amândoi, ca să fie harul Sfântului Duh în lucrare. De-aceea dacă zici: „Eh, tu zici asta, ești o zăpăcită, eu am să fac o treabă!” – păi n-ai făcut nimica. Cu femeia ești un trup, trebuie să-l respecți, cu toate că soția poate e incultă, sau cumva mai prejos decât tine, dar tu s-o respecți, că sunteți una. Trebuie sfătuire la orice lucrare, în nici un caz: „ori fă așa, ori îți dau cu ceva-n cap”. (www.crestinismortodox.ro)