Modificări

Vot uninominal pentru președinția Consiliului Județean



Gavril Mîrza: „Sunt sigur că electoratul îl va alege pe cel mai bun”
Gavril Mîrza: „Sunt sigur că electoratul îl va alege pe cel mai bun”

Camera Deputaților a adoptat, în cursul zilei de ieri, Legea Votului Uninominal pentru alegerile parlamentare. Deputații au acceptat și un amendament prin care prin această lege se introduce și scrutinul uninominal la alegerea președinților de consilii județene.
Practic, dacă legea va fi promulgată, noii șefi ai administrațiilor județene vor fi aleși direct, într-un singur tur de scrutin, de populația cu drept de vot dintr-un județ. În urma scrutinului, președintele Consiliului Județean va fi desemnat candidatul care obține cele mai multe voturi.
Adoptarea acestui amendament a fost apreciată de toți politicienii suceveni care până în momentul de față și-au anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, aceștia considerând că electoratul are posibilitatea de a alege persoana cea mai potrivită pentru a conduce județul.
Mîrza: „Trebuie să ne confruntăm în realizări” Actualul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că aprobarea acestui amendament reprezintă o decizie bună, în condițiile în care populația va putea să aleagă persoana care a avut proiecte concrete de dezvoltare a județului.
„Sunt bucuros de această decizie, pentru că am luptat pentru introducerea votului uninominal. Competiția este deschisă, pentru că electoratul poate alege acum direct persoana care o să-l reprezinte. Și sunt sigur că electoratul îl va alege pe cel mai bun”, a declarat Gavril Mîrza.
El a mai adăugat că viitorii candidați pentru președinția Consiliului Județean Suceava vor trebui să se confrunte în realizări concrete și în proiecte viabile pentru județ.
Gavril Mîrza consideră că sistemul de vot uninominal îl avantajează, „pentru că oamenii știu ce am făcut cât timp am fost președinte al Consiliului Județean. Consider că toți candidații trebuie să se confrunte în realizări, și mai puțin în promisiuni deșarte. Ceilalți candidați ar trebui să aibă grija lor, și să se ocupe mai multe de ei, și nu de mine”.
Prodan: „Vom veni cu un candidat care va asigura dezvoltarea județului” Președintele PNL Suceava, Tiberiu Prodan, a apreciat la rândul său adoptarea Legii Votului Uninominal, precizând liberalii vor pregăti „un candidat care va asigura dezvoltarea județului, și care va veni cu proiecte concrete în acest sens”.
Prodan a spus că PNL are capacitatea să câștige președinția Consiliului Județean Suceava, indiferent de contracandidații reprezentantului liberalilor.
Pe de altă parte, el a precizat că aprobarea legii votului uninominal reprezintă un câștig pentru PNL, partidul care a susținut cel mai mult introducerea acestui sistem. „PNL este partidul care a luptat pentru introducerea votului uninominal, iar acum populația va avea posibilitatea să-și aleagă cei mai buni reprezentanți atât în Parlament, cât și la Consiliul Județean”, a mai spus Tiberiu Prodan.
Flutur: „Era nevoie de un mic cutremur în viața politică” Președintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că adoptarea votului uninominal, atât pentru Consiliile Județene, cât și pentru Parlament, este o decizie de salutat.
„Era nevoie de un mic cutremur în viața politică”, a spus Flutur, cel care va candida din partea PD-L pentru obținerea președinției CJ Suceava.
Gheorghe Flutur spune că atât el, cât și PD-L, a susținut adoptarea votului uninominal, în condițiile în care acest sistem îi dă șanse mari să câștige funcția de președinte al administrației județene sucevene.
„Este un avantaj. Această confruntare uninominală va confirma lideri politici și va infirma produse ale tranziției, care și-au negociat funcția, în mod netransparent, timp de ani de zile”, a spus Flutur.
El consideră că votul uninominal relansează lupta politică în județul Suceava, și dă șanse de câștig „oamenilor valoroși care au făcut ceva pentru județ”. Gheorghe Flutur a făcut referire la contracandidatul sau direct pentru această funcție, Gavril Mîrza, precizând că „de ceea ce s-a temut nu a scăpat. Nu s-a confruntat niciodată pe vot uninominal și e prea târziu acum să facă față. Cred că lui i se potrivește mai mult votul pe un colegiu mic, dar și acolo cu șanse reduse”.
Dumitru Pardău: „Noul președinte va avea cu adevărat susținerea populației”
La rândul său, deputatul PD-L de Suceava Dumitru Pardău a declarat că nou sistem de vot va da posibilitatea să se aleagă în mod corect noul președinte al CJ Suceava. „Noul președinte va avea cu adevărat susținerea populației, și nu va fi în această funcție după negocierile făcute de consilieri, imediat după anunțarea rezultatelor votului. Oricum, sper că la și votul pentru Parlament, dimensionarea colegiilor electorale să fie făcută corect, fără diferențe mari de mărime”, a spus Pardău.
Acatrinei: „Susțin votul uninominal pentru președinția Consiliului Județean” Deși parlamentarii PRM au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională introducerea votului uninominal pentru alegerea președinților Consiliilor Județene, Stela Acatrinei, candidatul acestui partid la nivelul județului Suceava, a declarat că susține un astfel de sistem.
„Este o măsură foarte bună, pentru că electoratul alege o persoană și nu o listă. Acest sistem este avantajos pentru orice persoană care vrea să acceadă în această funcție”, a spus Stela Acatrinei.
Ea a adăugat că prin introducerea noului sistem, voturile date de electorat nu vor mai putea fi manipulate de consilierii județeni aleși pe liste, cei care până acum votau persoana care urma să ocupe funcția de președinte al unui consiliu județean.
Legea Votului Uninominal a fost în cele din urmă adoptată Camera Deputaților a adoptat, ieri, Legea votului uninominal, cu 231 voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” și 18 abțineri.
Deputații au menținut pentru alegerile parlamentare pragul electoral de 5% sau câștigarea a șase mandate de deputat și trei de senator.
Modalitatea de stabilire a colegiilor uninominale se va face prin Hotărâre de Guvern, în urma hotărârii pe care o va lua o comisie parlamentară specială.
Colegiile uninominale vor fi stabilite cu păstrarea normei de reprezentare, 70.000 de locuitori pentru un mandat de deputat, respectiv 160.000 pentru un mandat de senator.
Între colegiul cel mai mare, ca număr de alegători, și cel mai mic nu poate fi o diferență mai mare de 30%.
La stabilirea numărului de mandate de parlamentari, conform acestei norme de reprezentare, se va lua în calcul populația cu drept de vot așa cum reiese din ultimul recensământ, publicat de Institutul Național de Statistică.
Partidele sau alianțele vor putea înscrie un singur candidat într-un colegiu uninominal, respectându-se principiul un singur vot – un singur candidat – un singur ales.
Un singur tur de scrutin Textul legii nu face referiri la listele electorale suplimentare, alegerea senatorilor și deputaților făcându-se prin vot uninominal, într-un singur tur de scrutin.
Candidații independenți vor trebui susținuți de minimum 4% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente din colegiul respectiv, dar nu mai puțin de 2.000 pentru Camera Deputaților și 4.000 pentru Senat.
Deputații au adoptat și un amendament al deputatului PSD Anghel Stanciu, care stabilește o modalitate de redistribuire a mandatelor de parlamentar în raport cu numărul total de voturi al partidelor sau alianțelor, și nu cu procentul dintre voturile obținute de un partid sau alianță în colegiu și voturile obținute în întreaga circumscripție.
Camera Deputaților este forul decizional pentru această lege. Dacă nu va fi atacată la Curtea Constituțională, legea va merge la Președinție pentru promulgare.
Prevederile legii vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Prevederile referitoare la modificarea unor legi pentru alegerea administrației locale, inclusiv a președinților de Consilii Județene, vor intra în vigoare la data începerii procedurilor legale pentru primele alegeri locale care vor fi organizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.


Tiberiu Prodan: „PNL este partidul care a luptat pentru introducerea votului uninominal”
Tiberiu Prodan: „PNL este partidul care a luptat pentru introducerea votului uninominal”
Gheorghe Flutur: „Va confirma lideri politici și va infirma produse ale tranziției”
Gheorghe Flutur: „Va confirma lideri politici și va infirma produse ale tranziției”
Dumitru Pardău: „Noul președinte va avea cu adevărat susținerea populației”
Dumitru Pardău: „Noul președinte va avea cu adevărat susținerea populației”
Stela Acatrinei: „Este o măsură foarte bună, pentru că electoratul alege o persoană și nu o listă
Stela Acatrinei: „Este o măsură foarte bună, pentru că electoratul alege o persoană și nu o listă
Gavril Mîrza: „Sunt sigur că electoratul îl va alege pe cel mai bun”
Gavril Mîrza: „Sunt sigur că electoratul îl va alege pe cel mai bun”


Recomandări