Vot controversat în Comisia pentru Roșia Montană privind proiectul de lege în forma Guvernului



Membrii Comisiei pentru Roșia Montană au dat, joi, un vot asupra proiectului de lege în forma primită de la Guvern, ulterior existând controverse asupra semnificației votului.
Membrii Comisiei pentru Roșia Montană s-au reunit joi într-o ședință ținută cu ușile închise pentru a elabora Raportul asupra proiectului de lege și pentru a vota amendamentele depuse la proiect.
În debutul dezbaterilor, potrivit unor surse participante la dezbateri, s-a supus la vot proiectul de lege în forma trimisă de Guvern, 9 dintre membrii Comisiei (7 PSD, 1 PPDD, 1 PC) votând „pentru”, în timp ce 7 membri (5 PNL, 2 UDMR) au votat „împotrivă”, respectiv pentru pentru respingerea actualului proiect de lege.
Întrebat de ce votat alături de PSD pentru proiectul de lege în forma Guvernului, senatorul PPDD Haralambie Vochițoiu a precizat: „Cred că din cauza fumului de țigară de pe hol nu s-a înțeles exact. Nu am votat nici alături de PSD și nu am votat pentru acest proiect de lege. Am votat să continuăm dezbaterile pe acest proiect de lege”.
„Azi a fost o propunere să sistăm discuțiile și să trântim proiectul de lege. Nu am fost de acord cu cel care a propus să sistăm discuțiile. Am votat pentru ca discuțiile să continue. La vot s-a supus continuarea discuțiilor sau sistarea lor”, a adăugat Vochițoiu.
Întrebat de ce membrii PNL ai Comisiei nu au aceeași părere asupra votului, Vochițoiu a răspuns: „A, ok! Dacă erau la țigară…Să stea mai mult în sală”.
Deputatul PNL Cristina Pocora a spus că votul respectiv a fost dat în legătură cu proiectul de lege, așa cum a fost el trimis de Guvern către Parlament.
„A fost o propunere atât a colegilor liberali, cât și a colegului de la UDMR, ca să se dea un vot pe proiectul de lege în forma în care a venit de la Guvern. PNL a votat împotriva proiectului de lege în forma trimisă de Guvern. Dacă ar fi existat o majoritate, atunci raportul ar fi putut fi negativ și am fi putut merge cu acesta în plen și s-ar fi decis acolo”, a adăugat Pocora.
Ea a arătat că, din momentul în care a picat la vot respingerea proiectului de lege, se va merge mai departe cu dezbaterea și se vor depune amendamente.
„Acum se dezbate, va exista un vot pe amendamente și un vot final pe raportul cu amendamente”, a adăugat Pocora.
UDMR a transmis un comunicat de presă în care arată că a propus respingerea proiectului de lege privind Roșia Montană. „Comisia specială de examinare a legii privind Roșia Montană a votat împotriva propunerii prin care UDMR solicita respingerea proiectului de lege. Poziția UDMR a fost susținută de parlamentarii Uniunii, membrii delegați ai Comisiei speciale. Deputatul de Harghita Korodi Attila împreună cu senatorul de Sălaj Végh Sándor au cerut Comisiei supunerea la vot negativ a proiectului de lege inițiat de Guvern, privind exploatarea de la Roșia Montană, deoarece audierile efectuate pe marginea proiectului au demonstrat, în mod clar, că investiția minieră se bazează pe numeroase date îndoielnice. Korodi Attila, membru al Comisiei Speciale, a relatat că poziția Uniunii a fost respinsă de ceilalți membri. Votul a fost precedat de o dezbatere îndelungată, după care membrii Comisiei au votat cu 9 la 7 împotriva propunerii UDMR. Conform poziției oficiale a UDMR, Guvernul trebuie să retragă din Parlament proiectul de lege privind Roșia Montană, Uniunea continuând să respingă ferm proiectul în forma sa actuală”, menționează sursa citată.